Aderare UE

Alexei Buzu: Chișinăul a implementat „peste 90%” din reformele necesare pentru debursarea următoarei tranșe din Planul de Creștere

audiovisual.ec.europa.eu
Sursa: audiovisual.ec.europa.eu

Guvernul de la Chișinău va transmite Comisiei Europene, la sfârșitul lunii ianuarie curent, un raport consolidat privind implementarea reformelor. Documentul va sta la baza debursării următoarei tranșe din Planul de Creștere Economică, finanțat de Uniunea Europeană cu o sumă totală de 1.9 miliarde de euro, a declarat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la emisiunea PE FAȚĂ de la Moldova 1, ediția din 13 ianuarie.

Autoritățile estimează că au realizat „peste 90 la sută” din măsurile prevăzute pentru debursarea tranșei respective.

„Raportul îl vom oferi Comisiei Europene pe 31 ianuarie, pentru ca să-l examineze și să deburseze următoarea tranșă. Pentru 2026, avem în acel plan un număr practic dublu de măsuri pe care trebuie să le implementăm și, cu siguranță, și complexitatea lor va crește. De aceea, trebuie să accelerăm, trebuie să avem o disciplină, trebuie să avem o cadență, să muncim cu dârzenie”, a spus Buzu, la postul public de televiziune.

Potrivit secretarului general, obiectivul major pentru anul curent rămâne integrarea europeană, iar Guvernul își propune să accelereze, în 2026, creșterea economică și să intensifice reforma justiției.

„În 2025, în pofida tuturor provocărilor, în comparație cu alte țări candidate, am avut un rezultat destul de bun. Trebuie să ne aliniem și mai activ la cadrul european în ceea ce privește reglementările, legile, hotărârile de Guvern și, nu în ultimul rând, trebuie să accelerăm efortul nostru de reformare a justiției. Avem nevoie în justiție cu oameni curajoși, oameni cu integritate, pentru că, într-adevăr, foarte multe dintre dosare de rezonanță trenează și așteptăm cu toții o finalitate clară”, a menționat Alexei Buzu.

Precizăm că eliberarea primei tranșe de 270 de milioane de euro din Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 4 iulie 2025, în timpul unei vizite la Chișinău, cu ocazia primului Summit Republica Moldova - Uniunea Europeană. Banii au fost destinați pentru reforme economice, conectivitate, guvernanță și tranziție verde, susținând aspirațiile europene ale Republicii Moldova.

Acordul de facilitate dintre R. Moldova și Uniunea Europeană privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova a fost semnat pe 9 mai 2025.

CITIȚI ȘI:

Lucia Vieru

Lucia Vieru

Autor

Citește mai mult