Justiție

Escrocherie, îmbogățire ilicită sau fals în declarații: Constantin Țuțu își va afla sentința pe 27 ianuarie

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, cercetat pentru escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații, urmează să-și afle sentința pe 27 ianuarie.

Dosarele pentru trafic de influență și escrocherie au fost trimise în judecată încă din 2020, iar cel pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații — în 2021. Ulterior, cauzele au fost comasate într-un singur dosar, iar în octombrie 2025 au fost consolidate toate acuzațiile.

„În cumul pentru trei dintre capetele de acuzare – traficul de influență, escrocheria și îmbogățirea ilicită – am solicitat 15 ani de închisoare”, a declarat, anterior, procurorul Elena Cazacov.

Procurorii acuză o diferență nejustificată de peste 3.5 milioane de lei între veniturile declarate și cheltuielile reale ale lui Țuțu în perioada 2014 - 2019, susținând că acesta ar fi dobândit imobile și automobile de lux prin mijloace ilicite. În plus, el ar fi pretins și primit 20.000 de euro pentru a influența procurori și judecători într-un dosar penal, fără să aibă influența promisă.

Constantin Țuțu a negat acuzațiile.

Amintim că, în iulie 2025, Constantin Țuțu a fost reținut pe aeroportul din Atena, împreună cu Vladimir Plahotniuc, în baza unui mandat Interpol, având asupra lor documente false și 155.000 de euro.

Ulterior, deși se afla sub control judiciar în Grecia, autoritățile moldovene au anunțat că acesta a părăsit ilegal teritoriul elen și a intrat în Republica Moldova, fiind surprins în regiunea transnistreană. Pe 2 octombrie, el a fost reținut la punctul de trecere Vulcănești, după ce ar fi încercat să mituiască un polițist de frontieră ca să nu-l rețină.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult