Traseismul politic, condamnat de Parlament. BCS propune modificarea Constituției
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va iniția o procedură de modificare a Constituției Republicii Moldova în vederea interzicerii traseismului politic. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, a anunțat, în cadrul unui briefing, că s-ar putea modifica Constituția. Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat „turismul parlamentar”, declarând că fracțiunea PAS este gata să realizeze modificări în legislație.
Socialistul Vlad Bătrîncea susține că traseismului politic poate fi oprit prin modificarea Constituției, iar în acest sens lucrează la un proiect de lege.
„Această inițiativă prevede că deputatul ales pe lista unui partid politic nu poate părăsi fracțiunea și nu poate participa în jocuri politice. Mă adresez tuturor deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. Avem o șansă și datoria istorică o dată și pentru totdeauna să punem capăt acestor fenomene nocive care bat în parlamentarismul din Republica Moldova și care sfidează votul cetățenilor, voința alegătorilor și până la urmă și produc dezamăgiri întregii societăți”, a declarat Vlad Bătrîncea, secretar executiv al PSRM.
În același timp, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că fracțiunea PAS este dispusă să se opereze modificări în legislație, astfel încât deputații care își părăsesc fracțiunile din alte motive decât cele ideologice să fie sancționați.
„Noi suntem de acord să ne așezăm și să vedem ce modificări în legislație putem opera pentru ca să descurajăm astfel de fenomene regretabile și condamnabile. În special atunci când este vorba nu de migrarea motivată ideologic, căci e clar lucru că aici e o motivație cu inspirații din zona criminală, din zona serviciilor secrete din alte țări care încearcă să destabilizeze situația politică”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului.
În ultimele săptămâni, trei deputați socialiști au plecat din PSRM. Sâmbătă Irina Lozovan a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară, iar motivul invocat este că PSRM nu poate supraviețui fără un lider. Pe 5 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a aderat la Mișcarea pentru Popor. Anterior și Gaik Vartanean și-a anunțat plecarea și s-a alăturat echipei Mișcării Alternativa Națională condusă de primarul capitalei, Ion Ceban. Astfel, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor rămâne cu doar 29 de deputați în Parlament. De asemenea, zece primari aleși pe lista PSRM au anunțat recent că aderă la Mișcarea Pentru Popor.