Politic

PSRM cere moratoriu pe orice formă de comasare a instituțiilor educaționale și salarii mai mari pentru profesori

Salarii mai mari cu 30% pentru profesori și moratoriu pe orice formă de lichidare sau comasare a instituțiilor educaționale. Măsurile au fost solicitate de deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cea mai numeroasă fracțiune de opoziție din Parlamentul țării, într-o conferință de presă pe 29 ianuarie.

Deputata Ala-Ursu Antoci a declarat că, în orice țară din lume, educația reprezintă o prioritate națională, or „investițiile în educație astăzi înseamnă oameni de știință mâine, specialiști bine pregătiți și profesioniști instruiți”. În Republica Moldova, lucrurile stau altfel, afirmă parlamentara.

„Lichidări, comasări și absorbții. Zeci și sute de școli primare și gimnazii au fost reorganizate în raioanele Republicii Moldova. Aceasta nu este o reformă, așa cum o prezintă Ministerul Educației, ci o tragedie personală pentru familiile ai căror copii nu vor mai avea acces facil la educație”, a menționat Ala-Ursu Antoci.

Parlamentara spune că autoritățile se pregătesc să reorganizeze peste 70 de instituții de învățământ în acest an – „un nou cadou din partea Guvernării pentru miile de familii din satele Republicii Moldova”, a afirmat aceasta.

În timp ce bugetele autorităților centrale au fost majorate, fonduri pentru majorarea salariilor cadrelor didactice și a burselor studenților nu au fost prevăzute.

„Bugetul Ministerului Apărării a fost majorat până la 2 miliarde de lei. Da, ați auzit bine, 2 miliarde de lei pentru o țară neutră. Atrag atenția cetățenilor asupra unui fapt grav în bugetul de stat. Pentru acest an nu este prevăzută o majorare pentru cadrele didactice. Pentru comparație, în Ucraina, țară aflată în război, salariile profesorilor au fost majorate cu 30%”, a insistat reprezentanta PSRM.

Socialiștii mai cer revizuirea mecanismului de finanțare per elev și majorarea bugetelor instituțiilor de învățământ mici cu 20%. Totodată, acestea ar urma să beneficieze și de cofinanțare din bugetele locale.

O altă propunere înaintată vizează depolitizarea sistemului educațional, prin neadmiterea angajării în funcțiile de conducere ale Ministerului Educației și altor instituții a persoanelor care sunt membri de partid.

Pentru tineri, socialiștii solicită promovarea „ideologiei unei vieți corecte și demne”, cu implementarea unor programe și mecanisme clare de mobilitate socială și dezvoltare personală, precum și subvenționarea de către stat a studiilor persoanelor din familii cu venituri mici.

„Cetățenii sunt astăzi nevoiți să trăiască într-o stare permanentă de instabilitate, fără a înțelege ce se va întâmpla cu țara lor peste cinci, șapte sau zece ani. Despre ce perspective de viață putem vorbi în asemenea condiții. Cifrele confirmă această tristă realitate. O simplă statistică: peste 300.000 de persoane au părăsit Republica Moldova în ultimii cinci ani, o cifră alarmantă”, a mai spus Ala-Ursu Antoci.

Colegul său de fracțiune, Vladimir Odnostalco, a subliniat că inacțiunea guvernării este inacceptabilă în contextul înrăutățirii situației social-economice din țară.

„Potrivit statisticilor oficiale, fiecare a treia familie din Republica Moldova se confruntă cu sărăcie, iar în raioanele din centru țării rata acesteia atinge 47%”, a remarcat deputatul.

Odnostalco a mai spus PSRM va prezenta săptămâna viitoare Parlamentului viziunea fracțiunii de redresare a situației, iar măsurile propuse includ depășirea crizei demografice, reducerea nivelului sărăciei și combaterea dependențelor, prin programe de profilaxie și activități de reabilitare și reintegrare socială.

Autoritățile își asumă investiții fără precedent în educație

Autoritățile au anunțat o transformare profundă în educație, cu investiții fără precedent și reforme asumate chiar și acolo unde deciziile sunt sensibile. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că, în următorii ani, statul își propune să investească aproximativ șase miliarde de lei în modernizarea grădinițelor, școlilor și universităților, suplimentar la investițiile de 1.8 miliarde de lei din ultimii patru ani.

În mare parte finanțările au fost identificate și provin din fonduri europene, proiecte ale Băncii Mondiale și ale Băncii Europene de Investiții. Resursele vor fi investite dotarea școlilor-model, modernizarea căminelor studențești, eficientizarea energetică a instituțiilor de învățământ și sprijinirea școlilor profesionale și a colegiilor.

În ceea ce privește salariile profesorilor, ministrul recunoaște că majorarea acestora este „o necesitate vitală”, însă a spus că intervențiile se vor face în septembrie 2026, odată cu noua lege a salarizării.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult