Sport

FC Porto a suferit prima înfrângere în actuala ediție a campionatului de fotbal al Portugaliei

Surpriză uriașă în prima divizie portugheză de fotbal. Liderul clasamentului, FC Porto și-a încheiat seria de invincibilate în actuala ediție de campionat. În etapa a 20-a, echipa condusă de italianul Francesco Farioli a cedat cu 1:2 în deplasare în fața modestei Casa Pia. FC Porto a cedat pe terenul formației ce se afla înaintea meciului pe locul 16 în clasament. În partida disputată pe Estádio Municipal de Rio Maior „Dragonii" au încasat două goluri în prima repriză.

Spaniolul Gaizka Larrazabal a deschis scorul în minutul 12, apoi fundașul brazilian Thiago Silva și-a dat autogol.

FC Porto a redus din handicap în minutul 46 prin Pablo Rosario, jucător din Republica Dominicană. Planurile antrenorului Francesco Farioli au fost date din nou peste cap în minutul 79.

Brazilianul William Gomes a fost eliminat direct după un fault dur comis asupra compatriotului său David Souza. În aceste condiții, Sporting Lisabona a profitat de acest eșec și s-a apropiat la 4 puncte în clasament de liderul FC Porto.

Într-o altă partidă a etapei a 20-a, Sporting Club de Braga a surclasat cu 4:0 în deplasare pe Desportivo das Aves.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult