Aderare UE

EXCLUSIV | PIB mai mare de cinci ori și diasporă revenită acasă: Spicherii statelor baltice au prezentat, la Moldova 1, beneficiile aderării la UE

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE) nu este doar un proces tehnic de îndeplinire a capitolelor de negociere, ci o decizie politică, care ține de contextul geopolitic, de voința statelor membre și de capacitatea Chișinăului de a convinge că este pregătit să facă parte din proiectul european. Mesajul a fost transmis de președinții parlamentelor din Estonia, Letonia și Lituania, invitați ai emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Potrivit oficialilor baltici, extinderea Uniunii Europene a fost întotdeauna rezultatul unor decizii politice luate într-un anumit „moment favorabil”, iar vetourile sau rezervele exprimate de unele state membre nu sunt definitive.

„Momentul politic este decisiv în extinderea UE”

Ideea că aderarea la Uniunea Europeană este un proces strict tehnic, bazat exclusiv pe capitole și criterii, este una incompletă, susțin liderii baltici. În realitate, deciziile privind extinderea au fost întotdeauna politice, luate într-un anumit context regional și internațional.

„Extinderea Uniunii Europene este o decizie politică. Momentul trebuie să fie potrivit și depinde foarte mult de context. Când am aderat noi, Estonia era țară candidată cu un an și jumătate înaintea altora, dar am intrat în Uniunea Europeană exact în aceeași zi. S-a decis politic ca toate țările candidate de atunci să adere împreună”, a amintit Lauri Hussar, președintele Riigikogu al Republicii Estonia, în platoul postului național de televiziune.

Pregătirea internă rămâne esențială, pentru ca țara candidată să poată valorifica momentul politic atunci când acesta apare, a adăugat oficialul.

„De aceea, este foarte important să vă faceți temele, să îndepliniți criteriile, să realizați reformele și să vă pregătiți pentru aderare. Dacă sunteți gata, acest lucru va fi observat și de statele membre ale Uniunii Europene”, a punctat Lauri Hussar.

R. Moldova și Ucraina, un „pachet geopolitic”

În actualul context de securitate, marcat de războiul din Ucraina, Republica Moldova și Ucraina sunt percepute de tot mai multe state membre ca parte a aceluiași pachet geopolitic. Avansarea comună este văzută ca o soluție care întărește securitatea europeană și reduce spațiul de influență al Federației Ruse.

„Este mai ușor împreună să convingi colegii despre necesitatea de a primi noi țări în Uniunea Europeană. Europa a început să înțeleagă că doar o Europă puternică poate să-și apere valorile și securitatea. Extinderea nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate strategică”, a declarat Daiga Mieriņa, președinta Saeimei Republicii Letonia.

În același timp, amânarea procesului de extindere este percepută ca un risc major.

„Europa înțelege tot mai clar că, dacă lasă țări în afara procesului de extindere, influența Rusiei va crește. Iar acest lucru nu este în interesul Uniunii Europene”, a remarcat Daiga Mieriņa.

Diplomația, cheia depășirii vetourilor

Blocajele politice sau rezervele unor state membre nu sunt o noutate în istoria Uniunii Europene, susțin liderii baltici. Soluția nu este așteptarea pasivă, ci o diplomație activă, constantă și orientată spre rezultate.

„Și în cazul nostru au existat state sceptice față de aderarea Letoniei. Ceea ce am făcut a fost să le invităm să vină, să vadă cu ochii lor ce reforme realizăm. Nu există o soluție mai bună decât dialogul direct și explicațiile constante”, a menționat Daiga Mieriņa.

Aceeași abordare este recomandată și Republicii Moldova, inclusiv în relația cu statele care și-au exprimat rezerve față de extindere.

Aderarea R. Moldova și Ucrainei, un câștig pentru UE

Extinderea Uniunii Europene spre Est nu ar reprezenta un beneficiu doar pentru țările candidate, ci și pentru Uniunea Europeană în ansamblu, prin consolidarea stabilității, securității și pieței comune.

„Extinderea Uniunii Europene, care va include R. Moldova și Ucraina, va fi un succes nu doar pentru Moldova și Ucraina. Va fi un succes pentru Uniunea Europeană”, a declarat Juozas Olekas, președintele Seimasului Republicii Lituania.

Potrivit acestuia, sprijinul societății și consensul politic intern sunt la fel de importante ca reformele tehnice.

„Este esențial să existe sprijin puternic în societate și o direcție clară. Fără unitate între Guvern și societate, este foarte dificil să implementezi reforme care, în final, aduc rezultate pozitive”, a punctat Juozas Olekas.

PIB și exporturi în creștere, după aderarea la UE

Experiența statelor baltice arată că beneficiile aderării la Uniunea Europeană nu sunt imediate, dar devin vizibile și consistente pe termen mediu și lung. Creșterea economică, infrastructura modernizată și accesul la piața unică au schimbat radical aceste societăți.

„Produsul Intern Brut (PIB) al Estoniei înainte de aderare era de aproximativ 9.5 miliarde de dolari. Astăzi este de peste 50 de miliarde de dolari. În acești ani, salariile și nivelul de trai au crescut semnificativ, iar Uniunea Europeană ne-a oferit și siguranță, și libertate”, a declarat Lauri Hussar.

În Letonia, efectele s-au resimțit inclusiv în competitivitatea economică.

„Exporturile au crescut de cinci ori, iar exporturile agricole - de 16 ori. Avem acces la o piață unică de 450 de milioane de consumatori, iar acest lucru a schimbat complet modul în care funcționează economia noastră”, a specificat Daiga Mieriņa.

Exodul și revenirea diasporei

Migrația masivă din primii ani de după aderare nu a fost un fenomen exclusiv est-european. În timp, însă, tendința s-a inversat, pe măsură ce economiile s-au consolidat.

„La început, am pierdut o parte din cetățenii noștri, care au plecat în alte state europene pentru o viață mai bună. După aproximativ 15 ani, majoritatea au început să se întoarcă. Astăzi, vedem tot mai mulți oameni care revin și își construiesc viața în Lituania”, a spus Juozas Olekas.

Liderii baltici au mai subliniat, în platoul Moldova 1, că integrarea europeană nu este un drum ușor, dar este unul posibil atunci când există voință politică, sprijin social și perseverență.

„Dacă există voință și dacă vrei cu adevărat să mergi pe acest drum, atunci vei reuși. Este un proces dificil, dar rezultatele sunt reale și se văd în timp”, a declarat Lauri Hussar.


Precizăm că președinții parlamentelor din Estonia, Letonia și Lituania au efectuat o vizită oficială comună în Republica Moldova în perioada 2–4 februarie 2026, la invitația președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Este prima vizită în acest format a șefilor legislativelor din cele trei state baltice la Chișinău și a fost prezentată drept un semnal politic clar de sprijin pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Vizita a inclus întrevederi la nivel înalt, o conferință de presă comună la Parlament, precum și participarea la ședința solemnă de deschidere a sesiunii de primăvară a Legislativului, unde oficialii baltici au susținut discursuri în plen despre beneficiile aderării la UE, apărarea democrației și securitatea regională.

De asemenea, delegația s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu, cu membri ai Guvernului și a efectuat o vizită în raionul Călărași, unde a avut discuții cu autorități locale și antreprenori despre reforme și integrare europeană.

Oficialii din statele baltice au reconfirmat susținerea necondiționată pentru Republica Moldova, inclusiv în perspectiva preluării de către Lituania a președinției Consiliului Uniunii Europene în 2027.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult