Angajații IGSU continuă să înlăture consecințele provocate de vântul puternic
Pompierii și salvatorii continuă să intervină în lichidarea situațiilor de risc în urma rafalelor de vânt puternic înregistrate pe teritoriul țării. Astfel, salvatorii din capitală au fost solicitați pentru a efectua lucrări de defrișare a copacilor căzuți pe străzile: Vissarion Belinski, Cetatea Albă și șoseaua Muncești, unde arborii blocau circulația pe carosabil. Totodată, pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pe strada Dimitrie Cantemir nr.5 și pe strada Calea Ieșilor nr. 67, pentru înlăturarea unor țigle metalice care au fost deteriorate și smulse de pe acoperișul unor blocuri de locuințe.

Tot de intervenția pompierilor, pentru lucrări de defrișare a copacilor în vederea deblocării drumurilor naționale, salvatorii au intervenit în localitatea Molovata, raionul Dubăsari, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în localitatea Antonești din raionul Cantemir, precum și pe drumul R-34 Giurgiulești – Cahul, se spune într-un comunicat al IGSU.
Mai mult, salvatorii au intervenit pe strada Teliman nr.4 din raionul Ceadîr-Lunga, unde au demontat acoperișul unui balcon deteriorat de vânt, care risca să cadă peste trecători.
Pentru lucrări de demontare și înlăturare a foilor de ardezii și țiglelor metalice smulse de vânt, pompierii au intervenit în municipiile Bălți și Comrat. Angajații IGSU vor continua să monitorizează situația în țară, provocată de condițiile meteo nefavorabile. Până la această ora salvatorii și pompierii au intervenit în 22 situații de risc în urma rafalelor de vânt puternic.
În vederea evitării situațiilor de risc, angajații IGSU îndeamnă oamenii să evite mersul și trecerea sub arbori bătrâni și cabluri electrice care atârnă, iar în caz de situații excepționale, persoanele sunt îndemnate să apeleze Serviciul 112.