Social

Guvernul interzice plățile în numerar pentru închirierea infrastructurii școlilor sportive

Școlile sportive vor avea dreptul să presteze servicii contra cost, inclusiv de închiriere a infrastructurii sportive, însă plățile vor putea fi încasate exclusiv prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay. Un regulament aprobat de Guvern pe 11 februarie interzice orice formă de plată în numerar.

„Îndemnăm toți cetățenii ca, în cazul în care li se solicită, pentru accesul la infrastructura sportivă – de exemplu pentru închirierea unui teren de tenis după orele de program – să achite cash, să refuze să o facă și să semnaleze acest fapt. Regulamentul obligă, în mod expres, colectarea tuturor acestor resurse prin sistemul guvernamental, pentru a elimina orice formă de plată necontabilizată”, a declarat în ședință ministrul Educației, Dan Perciun.

Mijloacele financiare obținute suplimentar față de alocațiile din buget vor fi utilizate strict pentru asigurarea procesului educațional, precum și pentru întreținerea și modernizarea echipamentelor și a materialelor didactice.

Fiecare școală sportivă va elabora anual un plan al veniturilor și al utilizării mijloacelor financiare încasate din serviciile contra plată. Acesta va fi aprobat de Consiliul de administrație al instituției și coordonat cu fondatorul, căruia i se va raporta semestrial cu privire la cheltuielile efectuate.

De asemenea, prin serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay), școlile sportive vor putea beneficia și de donații, care vor fi raportate și utilizate în aceleași condiții ca încasările din serviciile prestate contra plată.

Regulamentul aprobat de Guvern stabilește cadrul general privind activitatea acestor instituții și diferențiază procesul de instruire pe mai multe etape: începători, avansați și performanță.

Proiectul urmează să intre în vigoare la 1 aprilie 2026, cu excepția prevederilor legate de prestarea serviciilor contra plată, care se vor aplica din 1 septembrie 2026.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult