MAN a adus o urnă cu facturi la Parlament: „Cerem reducerea retroactivă a tarifelor”

Deputații Mișcării Alternativa Națională (MAN) continuă protestele în cadrul campaniei „Plătește tu”, inițiate acum o săptămână. Aceștia au revenit, pe 12 februarie, în fața Parlamentului și au adus, de această dată, o urnă de vot improvizată, în care au aruncat facturi pe care, potrivit lor, le-au primit de la cetățenii care nu au posibilitatea să le achite din cauza sumelor foarte mari.
Parlamentarii MAN cer guvernării reducerea tarifelor la gaze și aplicarea acestora retroactiv.
„Astăzi, continuăm acțiunea noastră 'Plătește tu', menită să oblige Guvernul să schimbe tarifele și să le recalculeze retroactiv, cel puțin pentru lunile decembrie și ianuarie. În caz contrar, guvernarea să plătească ea însăși facturile oamenilor. Întreaga vină și responsabilitate pentru situația creată aparține guvernării”, a declarat Gaik Vartanean, deputat MAN.
Acesta a subliniat că cetățenii Republicii Moldova „trimit masiv” la adresa fracțiunii parlamentare facturile primite sau le publică pe rețelele sociale, acțiuni pe care actuala guvernare le califică, potrivit lui Vartanean, ca fiind „coordonate”.
„În momentul în care cetățenii Republicii Moldova se adună și fac ceva împreună, chiar și parțial, în plan virtual, pe Facebook și pe rețelele de socializare, publicându-și facturile, ei consideră asta o coordonare. Sunt atât de deconectați de la conceptul de democrație, atât de deconectați de la ideea că societatea se poate uni în jurul unei idei, atât de deconectați de la ideea că societatea poate protesta împotriva a ceva, încât orice acțiune de acest fel o numesc acțiune coordonată”, a adăugat el.
Victor Pruteanu, consilier în cabinetul primarului capitalei, Ion Ceban, a denunțat modul în care guvernarea PAS gestionează tarifele.
„Dacă facturile sunt mari - oamenii sunt vinovați, trebuie să economisească, să-și instaleze pompe de căldură. Când noi le cerem să micșoreze retroactiv tarifele, spun că nu pot, deși anterior le-au majorat retroactiv. Astăzi, oamenii trebuie să plătească facturi de până la 9.000 de lei și nu sunt prevăzute reduceri retroactive. Am protestat la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, la Președinție și la Parlament pentru că întreaga situație seamănă cu o schemă organizată împotriva cetățenilor Republicii Moldova”, a punctat Pruteanu.
La același protest, Olga Ursu a adăugat că guvernarea actuală a renunțat la sloganul „vremuri bune”, deoarece realitatea ar fi „complet diferită”.
„Facturile și povara energetică cad asupra cetățenilor și mediului de afaceri. Costurile ridicate la energie afectează competitivitatea produselor și posibilitatea angajărilor sau majorării salariilor. Acesta nu este un guvern care se gândește la țară și cetățeni, ci unul care lucrează împotriva lor”, a spus ea.
La finalul flashmob-ului, reprezentanții MAN au aruncat facturile în urnă, gest menit să ilustreze protestul acestora față de politicile guvernării și impactul asupra cetățenilor.
Consum sporit din cauza gerului
Responsabilii de la Energocom și Termoelectrica recunosc faptul că sumele din facturile cetățenilor sunt mai mari pentru luna ianuarie curent. Potrivit acestora, și consumul populației a crescut din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în ultima lună.
Consumul de gaze naturale din Republica Moldova a atins un maxim istoric în luna ianuarie 2026, pe fondul gerului persistent, cu un vârf zilnic de peste 17.000 MWh la mijlocul lunii.
Potrivit datelor Ministerului Energiei, SA Energocom și ceilalți furnizori au livrat, în ianuarie, consumatorilor de pe malul drept al Nistrului aproximativ 194.4 milioane de metri cubi de gaze naturale, volumul fiind cu aproape 50 de milioane de metri cubi mai mare decât cel din decembrie 2025 și depășește cu o cantitate similară consumul înregistrat în ianuarie anul trecut.
„Cauza consumului majorat este temperatura scăzută, media pe luna ianuarie fiind de -5°C, comparativ cu -0,6°C în luna decembrie 2025”, a explicat Ministerul Energiei.
Și consumul real de energie termică a crescut, în luna ianuarie, în medie cu 20% comparativ cu luna decembrie 2025, pe fondul scăderii semnificative a temperaturilor exterioare.
Potrivit Termoelectrica, în ianuarie 2026, condițiile meteorologice au fost mai severe decât în decembrie 2025, când temperatura medie a fost cu 2.4°C mai ridicată, precum și comparativ cu ianuarie 2025, când diferența a fost de +3.1°C.
În aceste condiții, temperatura agentului termic furnizat în rețea a fost majorată.
În același timp, Ministerul Energiei și furnizorul de gaze Energocom atenționează asupra unei campanii orchestrate în mediul online, care prezintă eronat facturile pentru luna ianuarie, urmărind să creeze „confuzie și nemulțumire în rândul cetățenilor”.
Menționăm că tarifele la gazele naturale, micșorate cu circa doi lei, au intrat în vigoare pe 4 februarie curent.
CITIȚI ȘI:
Tarif redus cu peste 2 lei: Populația va plăti 14.42 lei pentru un metru cub de gaze
Consumul de gaze din Republica Moldova, la un maxim istoric în luna ianuarie
Consum mai mare de energie termică în ianuarie: Temperaturile scăzute au majorat facturile
ANRE propune un tarif de 14.42 lei pentru consumatorii casnici