Corespondență Dan Alexe | Patru ani de la invazia rusă a Ucrainei: Cum a modificat asta profund Europa
În ciuda unei idei care s-a generalizat, Uniunea Europeană a contribuit mai mult financiar pentru Ucraina, de la începutul invaziei ruse încoace, decât Statele Unite. În același timp, UE s-a văzut zdruncinată și transformată, poate definitiv, de efectele acestui conflict, atât sub presiunea valului de refugiați, cât și în urma fluctuațiilor recente ale lui Donald Trump.
Războiul a început, de fapt, în 2014
În primul rând, lucru esențial de amintit, conflictul ruso-ucrainean a început cu adevărat în 2014, odată cu anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia.
Din februarie 2022, însă, a început valul de refugiați. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR) estimează la 5,3 milioane numărul refugiaților ucraineni în Europa. Estimările spun că aproximativ 8 milioane de ucraineni au fugit din țară din februarie 2022. Pe lângă asta, mai sunt 3,7 milioane de persoane strămutate în interiorul țării. Cea mai mare concentrație de refugiați ucraineni din Europa se află în Cehia, Polonia, Cipru și Slovacia.
Din 2022 încoace, Uniunea Europeană a oferit un sprijin semnificativ Ucrainei, atât militar, cât și economic sau umanitar. Acest sprijin s-a ridicat la 193,3 miliarde de euro la 31 decembrie 2025, comparat cu cele 150 de miliarde din SUA. În plus, UE, împreună cu statele sale membre, a devenit cea mai mare sursă unică de ajutor, de când Statele Unite și-au retras sprijinul în 2025.
Comisia Europeană lucrează acum la o revizuire a procesului de extindere pentru a permite o aderare mai rapidă a Ucrainei. Una dintre ideile luate în considerare este inversarea procesului. UE ar putea acorda Ucrainei (dar și R. Moldova) statutul de membru direct sau de afiliat, dar fără a-i permite să beneficieze pe deplin de bugetul UE sau de piața unică până când nu va finaliza reformele necesare.
Ba chiar, în cadrul acestui plan, până la șapte alte țări candidate ar putea obține statutul de membru în același timp cu Kievul. De altfel, în urmă cu un an, pe 18 februarie 2025, Kremlinul, prin intermediul purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a recunoscut „dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană... dar nu și la NATO.
Războiul din Ucraina a relansat astfel procesul de extindere, care stagnase de la aderarea Croației la UE în 2013. Un „Big Bang” similar integrării în grup a fostelor republici sovietice în 2004 este însă puțin probabil să se întâmple din nou prea curând, dar oficializarea noilor țări candidate stârnește deja dezbateri privind reformele instituționale indispensabile și procesul decizional al UE. Această reflecție este necesară, deoarece Europa ar putea avea, în cele din urmă, peste treizeci de state membre.
Zeitgeist: Modificarea paradigmei politice
Conflictul ruso-ucrainean, care a început cu adevărat în 2014, în urma „Revoluției din februarie”, și a luat o turnură majoră odată cu invazia rusă a Ucrainei la 24 februarie 2022, a remodelat peisajul geopolitic din Europa, spulberând iluzia unui continent definitiv pacificat. Amenințată, pe de o parte, de ambițiile neoimperialiste rusești și, pe de altă parte, de punerea sub semnul întrebării a modelului său democratic și a alianței transatlantice de către Statele Unite, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, Uniunea Europeană se confruntă acum cu nevoia urgentă de a-și asigura capacitatea de acțiune autonomă. În domeniul apărării, desigur, dar și în cel al energiei, dependența de Rusia fiind evidențiată de război.
Un impuls pentru apărarea europeană
Politica de securitate și apărare comună (PSAC) a UE, inițiată prin Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, a deschis perspectiva unei autentice „apărări europene”. Cu toate acestea, domeniul militar, o adevărată prerogativă suverană, rămâne cel mai puțin integrat în cadrul Uniunii Europene. În dezvoltarea sa, UE a considerat întotdeauna că, pe vecie, cadrul de securitate al continentului va fi garantat de NATO.
Amenințarea rusească, deturnarea de interese a Statelor Unite – un aliat istoric – și reînarmarea puterilor de pe axa anti-occidentală îi obligă astăzi pe europeni să pună în aplicare o veritabilă politică europeană de apărare, complementară cu NATO, pentru a asigura securitatea continentului și să nu se mai concentreze exclusiv pe proiecția externă a Uniunii.
De la începutul războiului din Ucraina au fost luate numeroase măsuri pentru a realiza această ambiție, de la îndrumări strategice până la dezvoltarea propriilor capacități militare, inclusiv o creștere a bugetelor de apărare.
Încă din 2022, UE, prin intermediul Facilității europene de parteneriat, a finanțat livrări de arme către Ucraina. Aceasta a fost o premieră în istoria Uniunii Europene, care nu livrase niciodată până atunci arme în comun unei țări aflate în război.
Pe 22 martie 2022, Uniunea Europeană a adoptat și prima sa „busolă strategică”, o „carte albă” care își propune să definească principalele direcții pentru securitatea și apărarea europeană până în 2030, rupând astfel cu textele anterioare care urmăreau doar să ofere UE orientări pentru politica sa externă și de securitate comună. Deși inițiată încă din iunie 2020, înainte de invazia rusă a Ucrainei, aceasta viza deja să răspundă unui „mediu de securitate mai ostil”. Aceasta prevedea, în special, crearea unei forțe UE de desfășurare rapidă de aproximativ 5.000 de soldați, capabile să răspundă la diverse scenarii de criză (misiuni de stabilizare, evacuări, ajutor umanitar, prevenirea conflictelor etc.). Această forță a devenit operațională în mai 2025.
Măsuri concrete de reînarmare
Cartea albă prezentată în martie 2025 nu a venit singură. Este însoțită de planul de finanțare „ReArm Europe”, redenumit „Readiness Europe”, care va mobiliza până la 800 de miliarde de euro pentru a consolida capacitățile de apărare europene până în 2030.
Acest fond va fi utilizat pentru a finanța în comun achizițiile și proiectele europene de arme. Acest pachet financiar de 150 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi contractate de UE pe piețele financiare, va fi pus la dispoziția statelor membre care doresc să achiziționeze în comun echipamente militare. Comisia Europeană și Consiliul au aprobat deja finanțarea pentru șaisprezece state membre, iar aceste acorduri de împrumut trebuie încă finalizate de către Comisie. Primele plăți către beneficiari sunt programate pentru martie 2026.
O industrie europeană restimulată
Pe 5 martie 2024, ca răspuns la „revenirea războiului convențional de înaltă intensitate pe teritoriul european”, Comisia Europeană a dezvăluit prima sa Strategie Industrială de Apărare (EDIS), însoțită de un nou Program pentru Industria de Apărare (EDIP). Strategia își propune să consolideze pregătirea UE în materie de apărare prin consolidarea Bazei sale Tehnologice și Industriale de Apărare Europene (EDTIB) și prin încurajarea statelor membre să investească în echipamente de apărare și să achiziționeze în comun echipamente de apărare, cu o preferință europeană.
Războiul din Ucraina a impus o reflecție rapidă asupra evoluției industriilor europene de apărare. Acesta marchează atât revenirea conflictelor de mare intensitate în Europa, cât și ilustrează impactul din ce în ce mai semnificativ al tehnologiei pe câmpul de luptă. Bugetele au fost revizuite în creștere.
Deși UE se îndreaptă spre o autonomie strategică mai mare, NATO rămâne însă și în prezent garantul apărării colective în Europa, o dependență consacrată în articolul 42 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Drept dovadă, războiul purtat de Rusia – care spera să încetinească extinderea NATO în apropierea granițelor sale – a avut efectul opus. Alianța atlantică s-a extins în nordul Europei odată cu integrarea Finlandei în 2023, apoi a Suediei în anul următor.
O energie europeană independentă de Rusia
Problema energiei i-a preocupat pe europeni încă de la începutul războiului. În 2021, multe țări rămăseseră dependente de Moscova pentru aprovizionarea cu combustibili fosili. La acea vreme, UE importa din Rusia 45% din necesarul său de gaze, 27% din petrol și 46% din cărbune.
Pentru a aborda această problemă, UE a lansat planul REPowerEU în primăvara anului 2022, cu scopul de a pune capăt dependenței sale de gazele, petrolul și cărbunele rusești până în 2027. Strategia se bazează pe patru piloni, reformând astfel politica energetică europeană: economisirea energiei, diversificarea aprovizionării, trecerea la o energie regenerabilă mai mare și investițiile în infrastructură nouă. Importurile de cărbune rusesc au fost complet interzise prin sancțiuni.
La 26 ianuarie 2026, Consiliul Uniunii Europene a dat aprobarea finală pentru interzicerea importurilor de gaze rusești până la începutul anului 2027 pentru gazul natural lichefiat (GNL) și până în toamna anului 2027 pentru gazul transportat prin conducte.
Mașinăria extinderii a fost relansată
În urma invaziei rusești, Ucraina, urmată în martie 2022 de R. Moldova și Georgia, a depus cereri de aderare la Uniunea Europeană. Aceste trei state s-au alăturat acum țărilor candidate într-un proces deosebit de rapid, deoarece Ucraina și Moldova au devenit oficial candidate pe 23 iunie 2022, iar Georgia pe 14 decembrie 2023.
Negocierile de aderare pentru Ucraina și Moldova au început pe 25 iunie 2024, în timp ce, în Georgia, procesul a fost suspendat până în 2028 de către premierul pro-rus, Irakli Kobakhidze. Prin comparație, Macedonia de Nord este candidată oficială din 2005, dar negocierile de aderare au început abia pe 19 iulie 2022, la fel ca și Albania, în ciuda faptului că este candidată oficială din 2014. Țările din Balcanii de Vest, pe care Rusia ar dori să le mențină în sfera sa de influență, au beneficiat astfel de discuțiile accelerate privind extinderea europeană spre est.
Războiul din Ucraina ar putea chiar împinge UE să își regândească regulile de extindere. În contextul negocierilor de pace cu Rusia, mediate de Statele Unite, Volodimir Zelenski cere aderarea Kievului la UE până în 2027, temându-se că Rusia va bloca procesul dacă nu este inclusă o dată în acordul de pace. Însă, având în vedere actualele reguli de aderare la UE, care impun respectarea criteriilor de la Copenhaga și sprijinul unanim al statelor membre, această dată pare extrem de incertă. Reformele necesare pentru a îndeplini criteriile economice, sociale, politice și juridice ale UE durează ani, chiar decenii. La aceasta se adaugă opoziția fermă a Ungariei față de aderarea Ucrainei.
În cele din urmă, pentru Europa, războiul ruso-ucrainean nu este o criză periferică, ci o încercare fundamentală și o răscruce: este pusă la încercare capacitatea sa de a dezvolta și implementa o autonomie strategică reală, în special în domeniul apărării și energiei, precum și capacitatea sa de a urmări simultan extinderea și aprofundarea integrării europene.
