„Am plâns de fericire că suntem în viață”. Povestea refugiaților ucraineni care și-au găsit adăpost la Chișinău
La patru ani de la începutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, pentru mii de refugiați ucraineni Republica Moldova a devenit nu doar un loc de tranzit, ci un adăpost. Unii dintre ei locuiesc încă în centrele de plasament din Chișinău și trăiesc cu speranța că, într-o zi, se vor putea întoarce acasă.
Invazia a generat cea mai amplă criză umanitară din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial. Milioane de oameni, în special femei, copii și vârstnici, au fost nevoiți să fugă. Sute de mii au traversat teritoriul Republicii Moldova, iar o parte au decis să rămână.
„Am mers patru zile, mașina se defecta”
Mariana Iacovenca are 63 de ani și este originară din orașul Snihurivka, regiunea Nikolaev. A ajuns în Republica Moldova la două luni de la izbucnirea războiului și, de atunci, locuiește la Centrul de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din Chișinău, împreună cu soțul său. Femeia suferă de o boală incurabilă, iar bărbatul este imobilizat într-un scaun cu rotile.
„A început războiul, orașul nostru fusese ocupat. Ni s-a spus că putem pleca, ni s-a dat undă verde și a doua zi am reușit să plecăm. Am plecat cu mașina noastră veche. A fost greu, desigur. Mai întâi am mers spre orașul Herson, dar acolo erau bombardamente intense. Ne-am întors pe alte drumuri. A fost greu, am mers patru zile, mașina se defecta”, povestește femeia.
Ajunși în siguranță, emoția a fost copleșitoare pentru Mariana Iacovenca. „Eu personal am plâns de fericire ca un copil că suntem în viață. Da, casa e casă. E dureros că totul a rămas acolo. Dar faptul că suntem în viață a fost foarte bine”, a mărturisit femeia.
Mariana și soțul ei, Valerii, au încercat ulterior să revină pentru scurt timp în Ucraina pentru a-și perfecta actele, însă atacurile nu au încetat.
„Tocmai am ajuns și am auzit că, nu departe de casa noastră, o dronă a căzut pe o spălătorie și pe niște garaje și a explodat. Au murit oameni. E înfricoșător să-mi amintesc asta. Aici am găsit liniștea”,* spune Valerii Tcaci.
„Vreau să mă întorc acasă”
În același centru locuiește și Tatiana Ciaica, în vârstă de 55 de ani, din orașul Dnipro. A ajuns în Chișinău anul trecut, după ce în 2022 fusese evacuată în Germania, dar nu s-a putut adapta acolo. S-a întors în Ucraina, iar ulterior a fost nevoită să plece din nou.
„Îmi place aici. Mă ocup cu meșteșugăritul, încerc să învăț limba română. Deja pot să mă salut. De exemplu, Доброе утро e bună dimineața, добрый день - bună ziua, добрый вечер - bună seara”, spune femeia.
Cu toate acestea, dorul de casă rămâne puternic pentru Tatiana. „Am o fiică, o nepoată, dar ele nu pot pleca. Și fratele meu a rămas acolo, și mama este în Ucraina. Da, vreau să mă întorc acasă”, a spus femeia.
La Centrul de plasament din Chișinău locuiesc în prezent 30 de refugiați ucraineni, aproape jumătate dintre ei având diverse dizabilități. Aceștia pot rămâne aici pe termen nelimitat.
„Fiecare beneficiar a fost pus la evidență la medicul de familie din teritoriu, în sectorul nostru. Acordarea primului ajutor se face la noi de către personalul nostru, dar tratamentul, că ei majoritatea au nevoie de tratament de lungă durată, este pus la evidență la medicul de familie din teritoriu și dumnealor le prescriu tratament”, explică Lidia Vatavu, asistent superior în cadrul centrului.
În ceea ce privește statutul lor, „ei își prelungesc singuri, individual, online sau se duc și depun cererea și se prelungește”, adaugă aceasta.
Potrivit datelor oficiale, la începutul anului 2025, în Republica Moldova se aflau peste 135 de mii de refugiați ucraineni. Pentru unii dintre ei, Chișinăul a devenit un refugiu temporar. Pentru alții, o a doua casă - până când vor putea spune, din nou, „suntem acasă”.
CITIȚI ȘI:
