Justiție

„Atac raider”: Primarul Ceban nu crede acuzațiilor din dosarul delapidării orașului Durlești de terenuri

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar încerca să preia „prin atac raider” Primăria Durlești și să impună în fruntea instituției un reprezentant al formațiunii. Declarațiile au fost lansate pe 2 martie, la ședința Primăriei Chișinău, după plasarea în arest preventiv a primăriței de Durlești, Eleonora Șaran, și a viceprimarului Mihai Enachi, într-un dosar care vizează delapidarea localității de terenuri publice.

Ion Ceban a calificat situația din Durlești drept „un dezastru total din punct de vedere al competențelor și intervențiilor”.

„Ceea ce vor să facă cei de la PAS este să preia direct, prin atac raider, Primăria Durlești și să pună în fruntea primăriei, cu orice preț, un reprezentant PAS”, a declarat primarul capitalei.

Potrivit acestuia, procurorii ar urma să solicite, în perioada imediat următoare, suspendarea din funcție a primăriței, iar persoanele care ar putea asigura interimatul se află în arest.

„Nu țin apărarea nimănui. Justiția să-și facă treaba. Dar forma în care astăzi se vrea acest atac raider asupra Primăriei Durlești este fără precedent pentru Republica Moldova”, a subliniat Ceban.

Primarul a solicitat instituțiilor internaționale să monitorizeze procesul și acuzațiile aduse în acest caz.

Ion Ceban a adăugat că astfel de acțiuni nu s-ar limita doar la Durlești și a acuzat PAS că ar folosi „dosare, șantaj, procurori, Centrul Național Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate și alte măsuri” pentru a prelua conducerea unor primării din țară.

Declarațiile primarului Ion Ceban vin la scurt timp după ce primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, viceprimarul Mihai Enachi și alte două persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, într-o cauză penală privind deposedarea administrației publice locale de mai multe terenuri.

Alte patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu.

Potrivit anchetatorilor, bănuiții ar fi pus la punct o schemă prin care terenuri ale Primăriei Durlești ar fi fost cumpărate la un preț simbolic, de circa 100 de mii de lei, ulterior revândute unor dezvoltatori imobiliari cu sume de până la 40.000 de euro. De asemenea, ar fi fost falsificate extrase cadastrale și acte de proprietate pentru a facilita atribuirea ilegală a terenurilor.

Prejudiciul estimat în dosar este de circa 15 milioane de lei. Reținerile au avut loc pe 27 februarie, în urma a 50 de percheziții efectuate de ofițerii Centrul Național Anticorupție, într-o cauză penală privind deposedarea administrației publice locale de mai multe terenuri.

Solicitată de Teleradio-Moldova pentru un comentariu la acuzațiile primarului Ion Ceban, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, a declarat că „PAS nu reține oameni, iar obiectivul partidului constă în construirea unei justiții care să pună legea în capul mesei, indiferent de funcția ocupată”.

„Niciun primar sau alt demnitar nu este mai presus de lege, iar instituțiile responsabile trebuie să acționeze corect”, a punctat Vlas.

Menționăm că Eleonora Șaran se află la cel de-al treilea mandat de primar al orașului Durlești, fiind aleasă, ultima dată, pe listele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult