Social

Războiul din Orientul Mijlociu zguduie piețele: Petrolul se apropie de 100 de dolari per baril, iar gazele europene cresc cu aproape 50%

Prețurile petrolului și gazelor naturale au înregistrat creșteri abrupte luni, 2 martie, după ce atacurile israeliano-americane asupra Iranului și represaliile Teheranului au dus la închiderea unor instalații petroliere și de gaze din Orientul Mijlociu și la blocarea transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz - o rută prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul și gazul lichefiat la nivel mondial.

Petrolul sare cu până la 13%, analiștii avertizează asupra pragului de 100 de dolari

Cotația Brent a urcat cu până la 13% în cursul zilei, atingând 82.37 dolari per baril - cel mai ridicat nivel din ianuarie 2025. Și petrolul american a crescut cu peste 12, până la 75.33 dolari, ulterior stabilizându-se în jurul valorii de 72 dolari.

Potrivit Reuters, piața a inclus deja o „primă de risc” geopolitic, însă o blocare prelungită a traficului prin Strâmtoarea Ormuz ar putea împinge cotația Brent peste 100 de dolari barilul.

Pe o zi obișnuită, prin această rută maritimă circulă volume echivalente cu aproximativ 20% din cererea globală de petrol și circa 20% din exporturile mondiale de gaze naturale lichefiate (LNG).

Qatar oprește producția de LNG, Arabia Saudită închide cea mai mare rafinărie

Criza s-a amplificat după ce QatarEnergy a anunțat suspendarea producției de gaze naturale lichefiate, în urma atacurilor asupra unor facilități energetice. Qatarul este al doilea exportator mondial de LNG, iar producția sa reprezintă aproximativ 20% din oferta globală.

În paralel, Arabia Saudită a închis preventiv rafinăria Ras Tanura, cu o capacitate de 550.000 de barili pe zi, după interceptarea a două drone. Deși autoritățile saudite au anunțat că aprovizionarea pieței interne nu este afectată, oprirea activității a amplificat temerile privind oferta globală.

În Kurdistanul irakian, mai multe companii au suspendat producția, iar în largul Israelului, exploatările de gaze Leviathan și Tamar au fost temporar închise. În Iran, explozii au fost raportate în insula Kharg, care procesează aproximativ 90% din exporturile de țiței ale țării.

Strâmtoarea Ormuz, aproape blocată: 150 de nave blocate

Majoritatea companiilor de transport maritim, traderilor și marilor companii petroliere au suspendat livrările prin Strâmtoarea Ormuz, după ce Iranul a avertizat navele comerciale să evite zona. Cel puțin trei petroliere au fost avariate, un marinar a murit, iar circa 150 de nave sunt blocate în apropierea rutei.

În plus, tranzitul produselor rafinate - motorină, nafta, combustibil pentru avioane - a fost sever afectat. Aproximativ 4.3 milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate tranzitează Golful Persic.

Gazele din Europa sar cu aproape 50%

Pe piața gazelor, contractul olandez TTF - reperul european - a crescut inițial cu peste 25%, iar ulterior avansul s-a apropiat de 50%, atingând 46.52 euro/MWh. În Marea Britanie, contractele angro au urcat cu peste 40%.

Prețurile LNG în Asia au explodat cu aproape 39%, la 0.56 de dolari per metru cub, pe fondul temerilor că oprirea producției din Qatar va declanșa o competiție acerbă între Europa și Asia pentru volumele disponibile.

Analiștii avertizează că, dacă pierderile de LNG din Qatar se vor prelungi, prețul gazului european ar putea ajunge la 80-100 de euro/MWh sau 850-1050 de euro pentru o mie de metri cubi.

În prezent, depozitele de gaze ale Uniunii Europene sunt umplute în proporție de aproximativ 30%, nivel cu 9% sub cel de anul trecut.

Comisia Europeană: „Nu există un risc imediat”

În pofida turbulențelor, Comisia Europeană a transmis că nu anticipează un impact imediat asupra securității aprovizionării cu petrol și gaze a Uniunii Europene.

Un purtător de cuvânt al instituției a precizat că „nu există o urgență și nu se impun măsuri de criză”, precizând că importurile sunt diversificate. SUA au furnizat 58% din LNG-ul importat de UE anul trecut, în timp ce Qatarul a reprezentat aproximativ 6% din total în trimestrul al treilea al anului trecut.

Grupul european de coordonare pentru petrol urmează să se reunească în următoarele 48 de ore pentru a evalua situația.

Turbulențele s-au resimțit și pe piețele financiare. Indicii bursieri britanici au scăzut, în timp ce acțiunile companiilor petroliere și din domeniul apărării au crescut. Sectorul bancar și cel al transportului aerian au înregistrat pierderi, pe fondul temerilor privind inflația și perturbările economice.

Pe piața produselor petroliere, motorina europeană a urcat cu până la 23%, iar marjele rafinăriilor din afara Golfului Persic s-au majorat. În SUA, prețurile la benzină au crescut cu până la 9%.

O creștere susținută a prețurilor la energie ar putea reaprinde inflația și încetini redresarea economică globală. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a anunțat duminică o majorare modestă a producției pentru aprilie - 206.000 barili pe zi - însă analiștii spun că majoritatea producătorilor operează deja la capacitate maximă.

În cazul în care traficul prin Strâmtoarea Ormuz rămâne blocat timp de trei-patru săptămâni, producătorii din Golf ar putea fi forțați să reducă extracția, ceea ce ar amplifica presiunea asupra prețurilor.

Pentru moment, piețele tratează situația ca pe un „șoc geopolitic major”, dar nu ca pe o criză sistemică.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult