General rus, schimbat pe 28 de polițiști moldoveni: Veteranii din serviciile secrete, mărturii la Moldova 1 despre operațiunile de la Nistru
Moscova a pregătit războiul din regiunea transnistreană începând cu 1989 și mai târziu Rusia s-a implicat clar de partea separatiștilor, i-a înarmat, i-a instruit, și a intrat în război la Tighina. Patrioții din serviciile secrete de la Chișinău au stat cu ochii pe Transnistria și în perioada KGB-ului, când au apărut primele semnale de militarizare. Apoi noul minister al Securității a dezvoltat rețele loiale în spatele frontului și a oferit sprijin pentru forțele naționale.
Jurnalistul de la Moldova 1, Radu Osipov, a stat de vorbă cu veteranii din serviciile secrete care au desfășurat operațiuni în timpul războiului.
Imediat după declararea independenței, președintele Mircea Snegur a decretat reformarea kaghebeului în Ministerul Securității Naționale. Fostul viceministru Simion Rusu spune că schimbarea s-a produs în mod natural.
„S-a anunțat că cine dorește pleacă. Care dorește - să rămână, să continue serviciul în interesul Republicii Moldova”, a spus Simion Rusu.
Ministerul a preluat și informațiile militare, aflate până atunci sub controlul Moscovei. Totuși, separatiștii erau deja pregătiți de război. Punctul de cotitură a fost oficializarea limbii române.
De fapt, era doar un pretext, pentru că Legea din 1989 menținea statutul special pentru limba rusă. În regiunea transnistreană au apărut primele structuri paralele și militarizate - detașamentele muncitorești conduse de Igor Smirnov și Anatoli Bolșakov. Colonelul Vladimir Foșnea era detașat la Tiraspol în acea perioadă.
„Întreprinderi mari, uzina Kirov cu 12 mii de oameni, Moldavizolit erau vreo 15 mii atunci și așa mai departe, Tiraspoltrans. Deci, era mai ușor de mobilizat populația. Dădea comandă Bolșakov, care era directorul uzinei Kirov, persoană văzută în Uniunea Sovietică, și atunci se ridica uzina. Suta de procente s-a implicat Moscova. Cel care a fost parașutat primul a fost Smirnov, în '87 - '88. Iată, Smirnov a venit din regiunea Herson, unde era director la o întreprindere foarte bună. A venit la Tiraspol, la Electromaș, care era pe brânci”, a povestit Vladimir Foșnea.
„Noi din timp am primit informații privind sosirea lui Smirnov și a lui Antiufeev. Și am informat conducerea republicii, Șevțov, șeful securității”, rememorează Simion Rusu.
Vladimir Antiufeev fugise din Letonia. În timpului puciului eșuat, când comuniștii radicali au încercat să preia puterea la Moscova, el făcea parte din trupele OMON și a ucis un protestatar. S-a mutat în 2014 de la Tiraspol în Donbas. A fost șeful securității separatiste și în așa-zisa republică Donețk.
„Analogic, Rusia declară că apără interesele populației din Donețk, din Donbas. Precum Rusia atunci declara că ea apără interesele populației vorbitoare de limbă rusă din Republica Moldova. Același calapod”, a remarcat Simion Rusu.
Deși Mihail Gorbaciov sprijinise mișcarea separatistă la puciul din august 1991, Smirnov a trecut de partea comuniștilor conservatori din KGB și armată, iar peste câteva zile avea să fie arestat la Kiev de poliția moldoveană și mai apoi eliberat. Planul inițial era, totuși, altul, potrivit colonelului Ștefan Ceban, care conducea o amplă rețea operativă de cercetare în spatele frontului din Transnistria.
„Poliția s-a dus și l-a adus încoace. Asta a fost operațiune foarte mare”, susține Ștefan Ceban.
„Era o formulă de dezactivare a liderilor. S-a luat decizia ca pe Smirnov să-l izoleze poliția, misiune realizată cu succes”, a spus Simion Rusu.
General rus, schimbat pe 28 de polițiști moldoveni
Muncitorii lui Smirnov, deveniți între timp gardă republicană, erau antrenați de ofițerii ruși. Armata a 14-a i-a înarmat pe separatiști cu artilerie, tancuri și arme. Și și-a deschis depozitele.
„În Bender (Tighina - n.r.), am activat și acolo, patru uzine militare erau atunci. În Tiraspol, era divizia aviatică, divizia 59, Armata a 14-a centru, armament era destul. Un singur caz pe care eu l-am văzut și l-am cunoscut, în satul Parcani era un batalion de geniu. În toamna anului 1990, eu am fost acolo în sat cu un coleg. Și vreau să vă spun că niciodată în lume nu am văzut atâtea arme la oamenii civili. Erau în stare de ebrietate și erau toți înarmați cu automate noi. Arme erau foarte multe, mă rog, armata le dădea practic liber”, rememorează Vladimir Foșnea.
„Ei au fost net superior înarmați față de forțele Moldovei care au fost implicate”, a adăugat Simion Rusu.
Agenții moldoveni l-au prins în Ucraina pe unul dintre comandanții ruși, responsabili de înarmarea milițiilor transnistrene.
„Pe general rus, o operațiune pe care am petrecut-o noi și ne-am descurcat tot de minune. Altceva e că diplomația rămâne și în timpul războiului. De pildă, avem noi azi schimbul de prizonieri. Ei aveau oameni închiși de-ai noștri. Noi aveam de-ai lor. Și s-a ajuns la un numitor comun, adică voi ni-l dați pe X, noi vi-l dăm pe Y”, a povestit Simion Rusu.
„A fost o operațiune specială făcută pentru domnul general. Pentru a-l schimba pe dânsul, polițiști erau 32 capturați, dar patru au fost împușcați. Au rămas 28 de polițiști. De la Dubăsari. Și el a fost schimbat pe 28 de polițiști”, a povestit Ștefan Ceban.
Cinci mii de cazaci
La Dubăsari au avut loc primele ciocniri, iar greul luptelor l-au dus polițiștii moldoveni, voluntarii și militarii întorși din armata sovietică.
Corneliu Solomon este profesor. Până la izbucnirea războiului ducea o viață de civil. Aderase la Mișcarea de Renaștere Națională și era o prezență obișnuită la manifestațiile antisovietice. Apoi a decis să se înroleze în detașamentele Ministerului Securității.
„Atunci când a fost ziua plecării și trebuia să mă despart de familie, am lăsat copil de șase luni și mă gândeam cum o să procedeze soția, dar a procedat corect. Într-o ciocnire, într-o luptă din Popeasca, de fapt aceea a fost prima operațiune a grupului nostru, a fost pentru mine un noroc, că altfel aș fi rămas cu remușcări pentru toată viața că a noștri credeau că este o blindată și venea direct spre noi. Eu eram cu lansatorul de grenadă, m-am ridicat în genunchi și ei tot strigau: „Deschide foc, vor deschide ei”. Și m-am obținut. A durat, probabil, câteva secunde. Și, la un moment dat, am auzit că era întuneric, dar s-a văzut un moldovean care a spus: 'Nu trageți'. Era între ei Grigori Vârtosu, care mai apoi a fost ucis în luptă în Tighina, un activist extraordinar, un patriot, un mare patriot”, își amintește azi Corneliu Solomon.
Colonelul Nicolae Vișnevschi a trecut sub acoperire podul de la Dubăsari în martie 1992.
„Undeva pe data de 4, eu am trecut peste Nistru, peste pod am trecut la Dubăsari, ca refugiat, cu un coleg. Și am trecut podul în partea ceea”, a spus Nicolae Vișnevschi.
„Mi-am dat seama chiar de la bun început că aveam un dușman perfid. Că nu era vorba chiar de separatiștii din Tiraspol sau de la Tighina, sau de la Râbnița, dar era vorba despre mercenarii care veneau în fiecare zi. Dacă nu greșesc, în jur la 4.000 - 5.000 de cazaci”, a afirmat Corneliu Solomon.
Cazacii începuseră să vină din Rusia încă din 1990.
„Și, iată, doi ofițeri, Doamne, echipați corespunzător și mascându-se cu oamenii care treceau drumul prin satele celea care erau aproape. Au trecut și au documentat, fiindcă erau echipați cu tehnică specială și au filmat cazacii, gradele militare se vedeau, tipurile de armament, tehnica militară, cum stătea acolo. Și, cel mai principal, au documentat podul, dar podul era minat”, a spus Ștefan Ceban.
„Au fost grupe, oameni care luau parte anume la acțiunile de luptă și au fost grupuri care dobândeau informație operativă. Populația băștinașă care avea posibilitățile de a studia, ei aveau posibilitatea să treacă liber peste Nistru încolo, înapoi”, afirmă Nicolae Vișnevschi.
„Alimentarea cu logistică se făcea, în special, noaptea. Domnul colonel în mașină încărca și de-a lungul liniei. Erau cazuri când chemam de acolo oamenii și aici se alimentau”, susține Simion Rusu.
„Am văzut cum plângeau bărbații”
Armata rusă s-a implicat direct în război la Tighina. Ultima și cea mai sângeroasă bătălie din 1992. În acel moment, generalul Alexandr Lebed a ajuns la Tiraspol și a preluat comanda Armatei a 14-a.
„Noi doar atunci, la Tighina, primisem date că ei vor să atace secția noastră, a securității și să o ia de partea lor. Și poliția s-a activat ca să apere. Dar noi atunci am petrecut operațiuni aparte. Noi am dus încolo armament, explozibil, pentru ca să ajutăm băieții să se apere. Ei și-au pus scopul să ocupe Benderul, noi de fapt eram la jumătate de Bender. Ei și-au pus scopul să ne arunce înapoi și să ocupe Benderul integral. Și când au văzut că pericolul există, atunci - ultimatum și tragem”, povestește Simion Rusu.
„După 21 iulie. când am cedat într-un fel, n-am fost în stare să ne apărăm pozițiile noastre, să fim mai fermi, să nu cedăm măcar Tighina”, spune azi Corneliu Solomon.
„Eu am fost la Coșnița, la Dubăsari. Și pe urmă am fost la Căușeni. Eu am văzut cum plângeau bărbații. Știți, când se retrăgeau de acolo, asta a fost cel mai greu. E clar că noi nu puteam să biruim, nu puteam să obținem victorie, fiindcă armata atunci numai se forma, armament nu aveam. Împotriva Armatei a 14-a nu puteam să luptăm atunci. Însă cum a fost armistițiul, cum a fost scoaterea combatanților de pe poziții lasă mult de dorit”, a mărturisit Nicolae Vișnevschi.
„Și ultima perioadă, poate una dintre cele mai grele, atunci când s-a semnat armistițiul. Noi trebuie să recunoaștem că, în rândul participanților la lupte, foarte mulți au fost care au considerat că asta e o trădare”, a conchis Simion Rusu.
