Politic

PSRM propune statului să preia controlul asupra Portului Giurgiulești: „Investiție strategică” de 1 miliard de lei

Deputații socialiști înregistrează o inițiativă legislativă prin care propun statului să răscumpere pachetul majoritar al Portului Internațional Giurgiulești. Potrivit autorilor, investiția, estimată la 1 miliard de lei, ar permite Republicii Moldova să-și „stabilizeze situația economică și fluxurile comerciale cu statele vecine”.

Bogdan Țîrdea, deputat în fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM), a declarat la un briefing de presă, pe 3 martie, că este un proiect „de importanță strategică pentru economia Republicii Moldova”. Parlamentarul a subliniat că operatorul portului, Danube Logistics (cumpărat recent de Administrația Porturilor Maritime Constanța, România), și-a dublat veniturile în mai puțin de doi ani, până la 16 milioane de euro în 2023.

„Probabil, la momentul de față și le-au triplat. De ce aceste venituri nu sunt în bugetul Republicii Moldova noi categoric nu putem să înțelegem. Mai mult decât atât, vă amintesc că acest port Giurgiulești are statut de port internațional până în 2030”, a evidențiat Bogdan Țîrdea.

Deputatul spune că adâncimea de până la 7 metri permite portului să primească atât nave fluviale, cât și maritime, iar infrastructura acestuia, care include un terminal petrolier, două terminale de cereale și unul pentru mărfuri, este vitală pentru dezvoltarea comerțului extern.

„Prin acest port trec rețele strategice pentru economia reală a Republicii Moldova: 20% din cerealele exportate, peste 40% din uleiul vegetal livrat în Europa, peste 600.000 de tone de produse petroliere importate anual de Republica Moldova, 119.000 de tone de îngrășăminte vitale pentru agricultură, peste 1.3 milioane de tone de mărfuri tranzitate doar în 2024”, a punctat parlamentarul.

Bogdan Țîrdea afirmă că preluarea Danube Logistics de către Administrația Porturilor Maritime Constanța, care este o companie din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, creează „probleme în plan concurențial și în plan de parteneriat economic”.

„Noi propunem să fie oferite 52 de milioane de euro, deci aproximativ 1 miliard de lei, pentru a reîntoarce acest activ strategic sub controlul statului. În caz contrar, riscăm să avem pierderi majore. Procurarea acestui pachet majoritar al operatorului Portului Internațional Giurgiulești ne va permite să stabilizăm atât situația economică, cât și fluxurile comerciale ale Republicii Moldova cu statele vecine”, a mai spus Bogdan Țîrdea.

Întreprinderi agroalimentare scutite de impozit pe venit

Printr-o altă inițiativă legislativă, prezentată la același briefing de presă, deputații PSRM propun scutirea de impozitul pe venit a întreprinderilor agroalimentare cu ciclu complet de producere: de la materie primă până la produsul finit. Deputatul Petru Burduja a explicat că scopul acestui proiect este de a stimula producătorii să proceseze producția în țară și să valorifice întregul lanț valoric agricol.

„Republica Moldova, indiferent de guvernare, trebuie să promoveze o politică clară în ceea ce ține de descreșterea deficitului balanței comerciale. În 2025, avem un deficit al balanței comerciale fără precedent, de 7.1 miliarde de dolari”, a menționat parlamentarul.

Potrivit lui Petru Burduja, Republica Moldova exportă materie primă la prețuri scăzute și importă produse finale la prețuri mari. Deputatul a exemplificat că, în anul 2024, Republica Moldova a produs 614.000 de tone de floarea-soarelui și a exportat 93% din aceste volume. Totodată, a importat 77.000 de tone de ulei. O situație similară, afirmă deputatul, este și la grâu, zahăr și alte produse.

„Anume astfel pierdem lanțul valoric și devenim vulnerabili în regiune, respectiv dependenți de producția importată în Republica Moldova”, a declarat parlamentarul.

Petru Burduja a dat exemplul altor țări, printre care România și Polonia, care, prin facilități fiscale, susțin producătorii agricoli să-și crească cifrele de afaceri și să investească în procesare. El a spus că același model de susținere indirectă trebuie aplicat și în Republica Moldova pentru consolidarea competitivității lanțului valoric din domeniul agricol.

Cele două proiecte urmează să fie examinate în comisiile parlamentare și să obțină avizul Guvernului înainte să fie propuse plenului.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult