Ligue 1: Paris Saint-Germain a suferit prima înfrângere pe teren propriu

Paris Saint-Germain a suferit o înfrângere surprinzătoare pe teren propriu, scor 1:3, în fața formației AS Monaco, în prologul etapei a 25-a din Ligue 1. Eșecul survine într-un moment delicat pentru multipla campioană a Franței, care urmează să întâlnească formația londoneză Chelsea în optimile de finală ale Ligii Campionilor UEFA.
Parizienii, care până acum nu pierduseră acasă în campionat în acest sezon competițional, au avut o prestație modestă și lipsită de intensitate, ceea ce ridică semne de întrebare înaintea duelului european de miercuri, 11 martie.
Momentul decisiv al primei reprize a venit în minutul 27, când o eroare a tânărului Warren Zaïre-Emery a fost speculată perfect de marocanul Maghnes Akliouche, și echipa din Principat a deschis scorul. După reluarea jocului, scenariul nu s-a schimbat prea mult.
În minutul 55, rusul Aleksandr Golovin de la monegasci a profitat de o pasă greșită a lui Vitinha și a marcat pentru 2:0, spre surprinderea spectatorilor de pe Parc des Princes. Schimbările efectuate de antrenorul parizienilor, printre care și introducerea lui Ousmane Dembélé, au revitalizat jocul gazdelor, iar Bradley Barcola a redus din handicap în minutul 70, după un șut deviat.
Speranțele parizienilor au durat însă foarte puțin. Peste doar 3 minute, după un contratac, Folarin Balogun a restabilit avantajul de două goluri al oaspeților. Până la final, parizienii au încercat să revină în meci, însă tentativele lui Gonçalo Ramos, același Dembélé sau Nuno Mendes nu au avut efect pe tabela de marcaj.
PSG rămâne lider al clasamentului, această înfrângere, însă, ar putea reduce avansul fața de principala urmăritoare - Racing Club Lens.