Ministerul Energiei propune noi reguli pentru stocurile de gaze destinate regiunii din stânga Nistrului

Entitatea responsabilă de aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale va trebui să creeze stocuri care să acopere cel puțin 15% din consumul mediu anual al tuturor consumatorilor din stânga Nistrului, calculat pentru ultimii cinci ani. Noile reguli sunt prevăzute într-un proiect de lege privind consolidarea securității aprovizionării cu gaze naturale a regiunii din stânga Nistrului, prezentat, pe 10 martie, de Ministerul Energiei.
În calcul vor fi incluși toți consumatorii, nu doar gospodăriile și instituțiile sociale, în conformitate cu cerințele directivelor Uniunii Europene.
Consumul mediu anual va fi calculat reieșind din necesitățile regiunii transnistrene, fără a include energia electrică produsă de Centrala de la Cuciurgan și livrată în afara regiunii.
Pe durata sezonului de încălzire, entitatea responsabilă va raporta lunar Ministerului Energiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nivelul stocurilor de gaze.
Utilizarea acestora va fi realizată gradual, în perioada 1 noiembrie – 31 martie, iar depășirea limitelor lunare va fi permisă doar în situații justificate, pentru a preveni o eventuală criză în sectorul gazelor.
Proiectul Ministerului Energiei a fost elaborat în contextul incertitudinilor privind livrările de gaze către regiunea transnistreană, care în prezent sunt asigurate doar pe termen scurt, în funcție de plățile efectuate periodic pentru consumul curent.
Șeful ANRE, Alexei Taran, a anunțat luni, 9 martie, că regiunea transnistreană are asigurate livrări de gaze naturale cel mult până la sfârșitul acestei săptămâni.
Amintim că în regiunea transnistreană a fost introdus, începând cu 4 martie, un regim strict de economisire a gazelor, după ce volumele de aprovizionare s-au redus. În aceste condiții, centrala de la Cuciurgan (MGRES) a trecut la producerea energiei electrice pe bază de cărbune, iar căldura este furnizată cu prioritate instituțiilor medicale, instituțiilor sociale cu ședere permanentă și grădinițelor.
Perturbările în livrările de gaze ar fi fost provocate de probleme în mecanismul de plată pentru combustibil, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu.
În același timp, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis, pe 4 martie, la solicitarea Ministerului Energiei de la Chișinău, ca Moldovagaz să continue să furnizeze gaze naturale regiunii transnistrene până la sfârșitul lunii iunie 2026, pentru a menține mecanismele operaționale și contractuale existente de aprovizionare.
Din februarie 2025, gazele pentru regiunea transnistreană sunt livrate printr-o schemă intermediată de Federația Rusă, în care sunt implicate mai multe companii înregistrate în Emiratele Arabe Unite și compania ungară MET, prin intermediul căreia gazele ajung la Moldovagaz, desemnată de ANRE drept furnizor responsabil pentru asigurarea regiunii cu gaze.
CITIȚI ȘI: