UTIL | Cum putem deosebi peștele de calitate: Sfaturile specialiștilor

Consumatorii sunt îndemnați să fie atenți la prospețimea și calitatea peștelui pe care îl cumpără, întrucât acesta este unul dintre cele mai perisabile produse alimentare. Specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) oferă câteva recomandări simple prin care oamenii pot verifica rapid dacă peștele este proaspăt și sigur pentru consum.
Potrivit instituției, unul dintre primele semne care pot indica o manipulare necorespunzătoare a produsului este prezența unei cantități excesive de gheață sau a unei glazuri murdare pe suprafața peștelui. „Peștele este unul dintre cele mai perisabile produse alimentare, iar dacă are acumulări de gheață în exces sau glazură murdară este semnul clar că a fost decongelat și recongelat”, atenționează specialiștii.
ANSA recomandă consumatorilor să verifice câteva elemente vizibile ale peștelui înainte de cumpărare. Astfel, ochii peștelui trebuie să fie clari, nu tulburi sau adânciți în orbite. De asemenea, bronhiile trebuie să fie roșu aprins, fără mucus sau miros neplăcut.
Un alt indicator important este textura cărnii. „Carnea trebuie să fie elastică (dacă apeși cu degetul, să revină imediat la forma inițială)”, explică specialiștii.
Totodată, instituția avertizează că peștele trebuie achiziționat doar din locuri autorizate, unde pot fi prezentate documentele de proveniență și certificatul de calitate. „Nu cumpăra niciodată pește din locuri neautorizate sau de la comercianți care nu pot prezenta documentele de proveniență, certificatul de calitate și bonul de casă”, îndeamnă experții ANSA.
Specialiștii mai atenționează că produsele vândute în condiții improprii pot prezenta riscuri pentru sănătate. „Peștele cumpărat „de pe trotuar” sau din portbagajele mașinilor poate fi infestat cu paraziți sau poate conține toxine periculoase din cauza depozitării incorecte”, menționează reprezentanții instituției.
Autoritățile recomandă consumatorilor să fie vigilenți și să aleagă produse alimentare doar din unități comerciale autorizate, pentru a evita eventuale riscuri pentru sănătate.