De la facultate direct la fermă: povestea unui medic veterinar care îngrijește 1.400 de bovine la Horești
La doar o săptămână după absolvirea facultății, și-a început cariera ca medic veterinar la o fermă de bovine din satul Horești, raionul Ialoveni. Este vorba despre Dumitru Odovenco, un tânăr specialist de 28 de ani, care a ales să rămână acasă, să-și înceapă cariera în mediul rural și să contribuie la dezvoltarea sectorului zootehnic, beneficiind totodată de sprijinul oferit de stat.


„- Ce face văcuța noastră? Hai să-ți măsurăm febra, să vedem cum te simți tu”.
În fiecare zi, Dumitru monitorizează starea efectivului de bovine și intervine atunci când apar probleme. Munca nu este una ușoară, însă tânărul spune că pasiunea pentru profesie îl motivează să continue.
„După ce le tratezi, animalele vin mereu numai la tine, parcă ar cere ceva, parcă ar căuta ceva să le dai sau să le mângâi. Privirea lor spune că au nevoie de ajutor de la noi, nu pot vorbi, dar le privești și înțelegi”, povestește Dumitru Odovenco.

Ferma are 1.400 de capete, printre care 40 de bivolițe aduse din România și Italia.
„La noi la fermă fiecare bovină are o curelușă la gât, cu un cip. În acest program vedem toată informația despre vacă, cât se mulge, ce boli a avut”.
Autoritățile încurajează tinerii absolvenți să se angajeze în mediul rural. Pe lângă indemnizația unică care se echivalează cu 15 salarii medii pe economie, tinerii specialiști se pot bucura de compensarea cheltuielilor de chirie și a facturii la energia electrică.

„Deja ultimii care depun cereri pentru a obține această compensație, valoarea ei a crescut la 260 de mii de lei. Pe lângă aceasta, ei beneficiază de plata chiriei, care este plafonată lunar, nu poate depăși 2.000 de lei*”, spune Alexandr Manciu, director general adjunct, ANSA.
„A fost și o motivație în plus pentru mine, dacă ești tânăr specialist, ai planuri, vrei să construiești o familie, mai ales în medicina veterinară trebuie să fii mobil, trebuie să-ți procuri mașină. Ca să dezvoltăm țara asta, trebuie medici veterinari la fermă”, subliniază Dumitru Odovenco.

Până în prezent, 24 de medici veterinari, angajați în localitățile rurale, au beneficiat de sprijin din partea statului. Suma achitată acestora este de aproape 2 milioane de lei.