Aderare UE

Emisarul Popescu: Rezultatele investițiilor europene prin Planul de Creștere în valoare de 1.9 miliarde de euro vor fi vizibile peste câțiva ani

Debursarea constantă a fondurilor din Planul de Creștere al Uniunii Europene, în valoare totală de 1.9 miliarde de euro, demonstrează că Republica Moldova are un ritm bun în îndeplinirea reformelor, a declarat, la Radio Moldova, Nicu Popescu, emisarul special pentru afaceri europene și parteneriate strategice al președintei Maia Sandu.

Totuși, implementarea proiectelor mari de infrastructură, cum ar fi drumuri, energie sau din domeniul sănătății, sunt într-o fază timpurie și rezultatele vor fi vizibile peste câțiva ani, a precizat Nicu Popescu, în emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

„Suntem relativ la începutul acestui proces, deocamdată lucrurile merg bine. Cea mai recentă analiză legată de aplicarea și implementarea acestor fonduri este la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Debursarea acestor fonduri demonstrează că ritmul este corect, este bun. Evident, pentru toți - pentru economia țării noastre, pentru cetățenii noștri, precum și pentru Uniunea Europeană - este foarte important ca planurile și fondurile să se transforme în proiecte concrete de infrastructură pe care să le resimtă cetățenii. Suntem la o fază relativ timpurie în implementarea acestor proiecte”, a afirmat Nicu Popescu.

Deși există și alte surse de finanțare, de la bănci europene sau agenții de dezvoltare ale statelor membre, capacitatea de absorbție a fondurilor este limitată, a adăugat emisarul special.

El a adăugat că este necesar un efort pragmatic și calculat pentru a transforma promisiunile și ofertele de finanțare în proiecte concrete cât mai curând posibil.

Știm cu toții că, în statele din Europa Centrală, capacitatea de absorbție a finanțărilor europene nu este foarte bună și, în cazul Republicii Moldova, există aceste constrângeri. Această problemă este una destul de serioasă și la nivelul Uniunii Europene. Bunăoară, Fondul de reconstrucție economică post-Covid: practic, peste jumătate din acele 700 și ceva de miliarde de euro care urmau să fie injectate în economiile europene după Covid nu au fost absorbite în timpul stabilit de către statele membre”, a exemplificat Popescu.

Recent, autoritățile din Republica Moldova au anunțat că preconizează primirea, în martie curent, a 168 de milioane de euro - o nouă tranșă din Planul de Creștere al Uniunii Europene - ca urmare a progreselor în implementarea reformelor.

Amintim că, în iulie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat deblocarea primei tranșe din Planul de Creștere pentru Republica Moldova, fiind vorba despre 270 de milioane de euro. Ulterior, în septembrie 2025, a fost debursată o tranșă de aproximativ 19 milioane de euro, a doua din acest pachet de sprijin.

Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană este cel mai amplu și ambițios pachet de sprijin financiar din istoria Republicii Moldova în valoare de 1.9 miliarde de euro, bani ce urmează a fi debursați până în anul 2028.

Acordul de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova a fost semnat pe 9 mai 2025.

CITIȚI ȘI:

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult