Arestul preventiv al celor patru învinuiți în dosarul asasinatelor pregătite în Ucraina, prelungit cu 30 de zile

Arestul preventiv al celor patru învinuiți în dosarul privind pregătirea asasinării unor persoane importante din Ucraina a fost prelungit cu 30 de zile. Anunțul a fost făcut vineri, 20 martie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit procurorilor, ancheta continuă inclusiv prin schimbul de informații cu partea ucraineană și prin efectuarea expertizelor informaționale asupra dispozitivelor de comunicare ridicate de la învinuiți. PCCOCS subliniază că, pe durata investigațiilor, suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției.
Dosarul vizează o schemă transfrontalieră de pregătire a unor asasinate la comandă în Ucraina. Potrivit informațiilor prezentate anterior de autorități, rețeaua ar fi fost formată din cetățeni ai Republicii Moldova și ar fi avut drept scop uciderea unor persoane publice din Ucraina, inclusiv din domeniul politic și jurnalistic.
În total, în acest caz au fost reținute 12 persoane originare din Republica Moldova. Dintre acestea, cinci au fost reținute la Chișinău, iar alte șapte în Ucraina, în urma unor percheziții desfășurate la Kiev și Odesa. Ancheta este derulată în comun de autoritățile de la Chișinău și Kiev.
Potrivit anchetatorilor, țintele vizate ar fi fost persoane din politica și jurnalismul ucrainean. Printre acestea s-ar fi numărat un jurnalist, aflat în Rusia pe lista „extremiștilor” și dat în urmărire, unul dintre conducătorii unei întreprinderi strategice de stat, precum și militari activi ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, inclusiv luptători ai Legiunii Străine.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat anterior că serviciile speciale ruse ar fi promis până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat, în funcție de importanța țintei. Potrivit anchetei, executanții urmau să fie remunerați prin portmonee electronice, pentru a evita deconspirarea.
Conform materialelor dosarului, pregătirile pentru omorurile la comandă ar fi început în decembrie 2025. În prima etapă, două persoane din Republica Moldova ar fi fost trimise la Kiev pentru a colecta informații despre potențialele victime. Pentru a nu trezi suspiciuni, aceștia și-ar fi mascat activitatea pretinzând că sunt curieri ai unei companii de livrare.
Ulterior, susțin anchetatorii, ar fi fost recrutați și alți membri, inclusiv persoane capabile să folosească arme de foc. Membrii grupării ar fi analizat traseele victimelor și ar fi pregătit mai multe scenarii de atac, de la împușcături de la mică distanță până la detonarea unor automobile.
Principalul suspect din Republica Moldova este considerat Nicolae Andrei Șepeli, despre care anchetatorii spun că ar fi avut rolul de recrutor. Acesta a fost anterior condamnat în Federația Rusă, transferat ulterior pentru executarea pedepsei în Republica Moldova și grațiat în 2022. După reținerea sa, la 19 februarie 2026, președinta Maia Sandu a semnat decretul de revocare a grațierii.
Potrivit procurorilor, Șepeli ar fi menținut contactul cu coordonatori ai serviciilor speciale ruse prin intermediul aplicației Telegram. În interceptările făcute publice de oamenii legii apar discuții despre fotografierea locuințelor vizate, monitorizarea intrărilor în blocuri și pregătirea armelor pentru executarea omorurilor.
Anterior, trei dintre cei patru suspecți reținuți inițial în Republica Moldova au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar între timp oamenii legii au anunțat și reținerea unui al cincilea suspect, un bărbat de 36 de ani, considerat membru al aceleiași grupări criminale.
CITIȚI ȘI: