Regional

Ouă cu nuanțe de verde sau albastru, produse la Hâncești: „Este o pasiune, nu afacere”

Vitalie Sorbală din satul Tălăiești, raionul Hâncești, are o pasiune pentru creșterea găinilor de rasă. Printre cele mai cunoscute rase se numără Ameraucana și Araucana, ceea ce le face speciale este prezența unui pigment natural, care colorează coaja oului în nuanțe de verde sau albastru.

„E un hobby, dar nu o afacere. Rasa Ameraucana, provin din America de Sud, nu sunt așa mari ca găinile obișnuite care le avem aici în țară. De mic copil mi-au plăcut găinile colorate și moțate și când eram copil le înmulțeam. Am plecat în Statele Unite în 2006 și acolo mergeam la expoziții de păsări, de găini. Am început a cumpăra ouă verzi de mâncare, erau organice și se vehiculează că sunt fără colesterol. În 2014 am venit în R. Moldova în vizită și într-o dimineață la televizor erau niște curiozități. Au început să povestească despre ouă verzi, ziceau că în Moldova încă nu sunt așa găini, n-au văzut, n-au auzit. În mintea mea am zis că dacă nu sunt, n-au auzit, o să fie și o să udă. Anul viitor am venit în Moldova, în 2015 am adus 18 ouă în valiză și din 18 ouă au ieșit 14 puișori. Din 2015 până în 2026 mâncăm ouă verzi”, a a spus Vitalie Sorbală, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Vitalie Sorbală a povestit că ulterior, le-a încrucișat cu alte două rase și a ieșit un fel de rase mixt, sunt mai mari, trag la kilogram un pic mai mult:

„Rasa originală arată mai mici, coada lungă și au bărbie. Dacă, spre exemplu, o găină roșie care face un ou mai maroniu, dacă se încrucișează cu găină Araucana, atunci oul maroniu devine o culoare verzuie. Dacă se încrucișează cu găină care face ouă alb, atunci ies ouăle albăstrii, ca cerul. E interesant. Și acum, practic, 80% din ouăle din gospodăria noastră sunt verzi și noi le consumăm, sunt foarte bune”, a adăugat el.

Comparativ cu sorturile de găini din R. Moldova, cele pe care le deține sunt mult mai agresive, a subliniat Vitalie Sorbală, precizând și alte caracteristici ale acestor tipuri de păsări.

„Ce am observat la ele, dacă le pui împreună cu ale noastre, sunt mult mai agresive. Cu privire la mâncare, nu sunt capricioase, rezistă la ger, la frig, e ok. Probabil nu fac așa multe ouă ca și o găină de rasă de ouă, spre exemplu cum ar fi găina franțuzească sau argintie. Fac până la 200 de ouă pe an. Primăvara am început să iau șase - zece ouă. Sunt vreo 13-14 găini. Chiar și găina, când o tai, se observă diferența față de cealaltă. E mai roșie carnea, mai puțină grăsime, nu sunt așa de moi, e mai greu de fiert, e mai sățioasă. De câteva ori pe an le facem o profilactică de paraziți. Nu e nimic ceva deosebit, sunt la fel de întreținut cum și găinile noastre, nu au niște capricii. Ar fi o provocare chiar să ajungă și pe rafturile din magazinele noastre”, a afirmat el.

Vitalie Sorbală susține că perioada cea mai bună de scos acești pui este luna martie. „Și am observat că puii scoși la incubator de casă sunt mult mai frumoși la pene, mai lucioși, mai sănătoși”.

Autor: Vasile Mija

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult