Politic

Starea de urgență „amână” moțiunea de cenzură. Igor Dodon: „Avem semnături, nu o putem depune”

Partidul Socialiștilor (PSRM) anunță că a adunat numărul necesar de semnături pentru inițierea unei moțiuni de cenzură, însă nu o poate depune din cauza instituirii stării de urgență. Declarațiile au fost făcute de liderul socialist, Igor Dodon, înainte de ședința Parlamentului din 26 martie.

„Am discutat cu colegii din opoziție și avem minimul necesar de 26 de semnături pentru a chema Guvernul la raport. Știți că domnul Munteanu refuză să vină în Parlament cu raportul privind activitatea Guvernului. Însă, întrucât Parlamentul a aprobat starea de urgență, depunerea moțiunii în perioada dată nu este posibilă”, a declarat parlamentarul.

Igor Dodon spune că PSRM nu renunță la inițiativă și va insista ca Guvernul, în componență deplină, să prezinte un raport în Parlament imediat ce cadrul legal va permite acest lucru.

În ceea ce privește instituirea stării de urgență, Dodon a precizat că PSRM nu a votat împotrivă, ci s-a abținut de la vot, iar motivele sunt legate de îngrijorările privind lansarea achizițiilor directe de energie.

„Vă amintesc că, în ultimii 4–5 ani, când s-au făcut achiziții directe, a fost construit drumul Bumbăta–Leova, de sute de milioane de lei, netransparent, și nu avem nici acum claritate. Tot prin achiziții directe s-a procurat gaz la prețuri duble față de prețurile de piață”, a acuzat liderul socialist.

În legătură cu criza energetică, PSRM propune Guvernului să inițieze negocieri cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) pentru procurarea energiei electrice.

„Dacă vom procura gaz, chiar și la prețuri de piață, din Uniunea Europeană și îl vom livra la Cuciurgan pentru a obține energie electrică, prețul va fi mai mic decât prețul energiei electrice pe care o cumpărăm acum din România, de pe piața UE”, a afirmat președintele PSRM.

Menționăm că socialiștii au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură într-o conferință de presă la începutul lunii februarie, spunând că este unica modalitate de a-l aduce pe premierul Alexandru Munteanu la raport în plenul Parlamentului.

PSRM, care este cea mai numeroasă fracțiune parlamentară de opoziție, are 17 deputați, în timp ce o moțiune de cenzură poate fi inițiată de cel puțin 26 dintre cei 101 parlamentari. Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă și să demită Guvernul, este necesar votul majorității deputaților aleși în Parlament, adică 51 de voturi „pentru”.


Amintim că Parlamentul a instituit starea de urgență în energetică pentru 60 de zile, începând cu 25 martie, în contextul riscurilor generate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au dus la scoaterea din funcțiune a liniei Isaccea–Vulcănești, una dintre principalele surse de alimentare cu energie ale țării. Decizia a fost luată pe 24 martie, cu votul a 72 de deputați din majoritatea PAS și din fracțiunile „Democrația Acasă”, „Partidul Nostru” și deputați din Blocul „Alternativa”.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a reiterat, în ședința de Guvern din 25 martie, că scopul intervenției autorităților este de a minimiza riscurile și de a preveni deconectările de energie electrică. Premierul și-a exprimat speranța că problema va putea fi rezolvată mult mai repede decât în cele 60 de zile pentru care a fost instituită starea de urgență. Totuși, riscurile unor noi atacuri rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene sunt înalte, iar Republica Moldova rămâne în continuare vulnerabilă, fiind necesare „intervenții rapide, coordonare strictă și decizii luate fără întârziere”.

Guvernul a anunțat că instituțiile medico-sanitare, infrastructura critică și consumatorii vulnerabili vor avea prioritate în alimentarea cu energie electrică. Operatorul Moldelectrica va recurge la achiziții directe și va sista exporturile în orele de vârf pentru a direcționa orice resursă disponibilă către consumul intern. Totodată, agenții economici cu procese de producție care consumă cantități mari de energie electrică vor trebui să-și deplaseze programul de lucru în afara intervalelor de consum maxim.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult