Doi bărbați, reținuți, după ce l-au stropit cu apă pe deputatul Vasile Costiuc
Doi bărbați au fost reținuți, după ce l-au stropit cu apă pe liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc. Incidentul s-a produs miercuri seară, 25 martie, iar oamenii legii au stabilit că unul dintre suspecți este originar din regiunea transnistreană. Costiuc consideră că a fost victima unor acțiuni de intimidare.

Vasile Costiuc a povestit pe rețelele sociale că, în timp ce pleca de la sediul unei televiziuni, a fost stropit cu apă de către doi tineri.
„Ei au aruncat cu ceva în mine. Cetățeanul acesta a deschis ușa, a aruncat cu ceva în mine și a lovit. Eu sunt tot ud. Asta e. M-am gândit că e altă soluție”, a spus Vasile Costiuc.
Deputatul a sunat la 112 și polițiștii veniți la fața locului i-au reținut pe cei doi suspecți.
„Probabil a fost o provocare în care, știind caracterul meu impulsiv, să mă dau jos și să îi mai dau vreo două lovitori, ca după să arate prin înregistrările video cât e de periculos Costiuc. Este un comportament inadecvat, ca în anii `90, unul care transmite următoarele: noi știm unde ești, noi știm că ești singur”, a menționat liderul Partidului „Democrația Acasă”.
Poliția anunță că circumastanțele producerii incidentului vor fi stabilite în cadrul unei anchete și deocamdată, suspecților nu le-au fost aduse învinuiri.