Justiție

Student condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat colegul la o universitate din Chișinău

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Un student din Chișinău, originar din Israel, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că și-a înjunghiat colegul de facultate, anunță Procuratura municipiului Chișinău. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit vinovat de vătămarea intenționată și gravă a unei alte persoane.

Potrivit sentinței, acesta urmează să execute pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis, timp de aproximativ nouă luni, iar restul pedepsei se suspendă pe o perioadă de probă de trei ani. Dacă va mai încălca legea în termenul respectiv, pedeapsa suspendată i se va adăuga la noua condamnare.

Incidentul a avut loc pe 21 mai 2025, într-un bloc universitar din municipiul Chișinău. Cei doi tineri, ambii originari din Israel, erau colegi de facultate și prieteni.

Cu o zi înainte, între ei a izbucnit un conflict verbal în timpul orelor de curs, urmat de tensiuni și în afara acestora. A doua zi, unul dintre tineri l-a atacat pe celălalt cu un cuțit, chiar la ieșirea din universitate, rănindu-l în abdomen. Tânărul s-a recuperat complet după ce a fost operat.

Inculpatul și-a recunoscut vina și a spus că a acționat spontan în momentul în care a fost îmbrâncit de coleg. El a mai spus că nu a intenționat să-i pună viața în pericol.

După executarea pedepsei, tânărul va fi expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova. Procurorii au anunțat că vor contesta sentința și că vor cere o pedeapsă mai aspră.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult