Deficitul de energie electrică, anunțat pentru 27 martie, a fost acoperit: Astăzi nu vom avea deconectări de curent

Republica Moldova a reușit să acopere integral, prin mecanisme de urgență, necesarul de consum al energiei electrice pentru ziua de vineri, 27 martie, după ce autoritățile au anunțat inițial că ne vom confrunta cu un deficit de circa 25% în orele de vârf.
Astfel, deconectările de la energia electrică vor fi evitate și în a patra zi de la scoaterea din funcțiune a liniei de înaltă tensiune Isaccea – Vulcănești, după bombardamentele rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina.
„Datorită efortului comun al Energocom, Ministerului Energiei, Moldelectrica, operatorilor de sistem de transport din România și Ucraina, partenerilor europeni și regionali, s-a reușit realocarea capacității comerciale necesare pentru a acoperi deficitul de consum pentru vârful orelor de seară și anume între 18:00 - 22:00”, informează Energocom.
Această echilibrare a sistemului vine după negocieri purtate în cadrul unei ședințe tehnice extraordinare de coordonare, convocate în dimineața zilei de astăzi ca urmare a avertismentelor privind insuficiența capacităților transfrontaliere. Specialiștii au aplicat mecanisme de tip IntraDay, reușind o realocare rapidă a capacității de transport care a permis achiziționarea unui volum total de 11.649 MWh.
„Astfel, astăzi a fost achiziționat un total de 11.649 MWh, dintre care 44.5% este energie locală (CET-uri și SER), circa 28.5% sunt contracte bilaterale provenite din import, iar aproape 27% sunt achiziționate pe platforme de tranzacționare de energie din țările vecine, România și Ucraina, prin licitații IntraDay - contracte cu livrare pe parcursul zilei de astăzi, utilizând mecanismul de realocare a capacității transfrontaliere”, precizează Energocom.
În ciuda succesului de moment, autoritățile avertizează că stabilitatea sistemului electroenergetic rămâne extrem de fragilă din cauza limitărilor tehnice persistente la nivelul capacităților de import.
Riscul ca în zilele următoare consumul să nu poată fi acoperit integral pe baze comerciale este în continuare unul real, fapt ce impune o monitorizare zilnică și estimări stricte de consum.
În acest context, Ministerul Energiei și operatorii de sistem subliniază că orice măsură de consum responsabil adoptată la nivel individual este vitală pentru menținerea echilibrului național.
Pentru a preveni reapariția unui deficit major, cetățenii sunt îndemnați să manifeste solidaritate și responsabilitate maximă prin utilizarea rațională a energiei, în special în intervalele de consum maxim, adică dimineața între orele 06:00 - 09:00 și seara între 17:00 - 23:00.
Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 25 martie, ca urmare a atacurilor rusești asupra infrastructurii din sudul Ucrainei.
Incidentul din 23 martie, în care dronele Shahed au distrus conductorii liniei de înaltă tensiune Vulcănești-Isaccea, a dus la suspendarea uneia dintre principalele rute de import al energiei.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a precizat că echipele Ukrenergo lucrează deja la remedierea defecțiunilor, proces care ar putea dura aproximativ o săptămână.
CITIȚI ȘI: