ORDIN | Prohibiție la pescuit, de la 1 aprilie: Restricții pe principalele râuri și lacuri din R. Moldova

Pescuitul în Republica Moldova va fi interzis începând cu 1 aprilie și până la sfârșitul lunii iunie curent. Perioada de prohibiție a fost instituită de Agenția de Mediu pentru a proteja resursele acvatice în timpul reproducerii.
Potrivit ordinului semnat de directorul Agenției, Nicu Belitei, în perioada 9 aprilie - 7 iunie 2026, pescuitul va fi interzis în anumite sectoare ale râului Prut, inclusiv de la frontiera de nord cu Ucraina până la satul Tețcani din raionul Briceni, în lacul de acumulare Costești-Stânca, precum și pe tronsonul dintre barajul nodului hidrotehnic Costești-Stânca și satul Giurgiulești din Cahul.
Restricții mai extinse sunt aplicate în intervalul 1 aprilie -15 iunie 2026, când pescuitul este interzis în fluviul Nistru, pe sectorul dintre satul Naslavcea din Ocnița și orașul Camenca, în lacul de acumulare Dubăsari, precum și pe tronsonul cuprins între barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari și satul Palanca (km 28) din raionul Ștefan Vodă, inclusiv în brațul Turunciuc.
De asemenea, interdicția vizează și lacul Cahul.
Cea mai lungă perioadă de prohibiție, între 1 aprilie și 30 iunie 2026, adică de 91 de zile, se aplică pe mai multe râuri interioare și afluenți ai Nistrului și Prutului, precum Ciorna, Răut, Ichel, Bâc, Botna, precum și Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăț, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nârnova, Lăpușna, Sărata și Tigheci.
Interdicția este valabilă și în bălțile Manta, precum și pe râurile Cogâlnic, Cahul și Ialpug, cu excepția obiectivelor piscicole artificiale construite pe aceste cursuri de apă.
Totodată, în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2026, pescuitul este interzis și în alte obiective acvatice piscicole care nu sunt destinate activităților de piscicultură, fiind permise doar intervențiile tehnologice specifice.
Autoritățile atrag atenția că, pe tot parcursul anului, în apele naturale este strict interzis pescuitul speciilor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova, precum și al morunașului din bazinul fluviului Nistru.
Respectarea regimului de prohibiție va fi monitorizată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Persoanele prinse că vor încălca perioada de prohibiție riscă amenzi de până la 400 de lei, iar cele cu funcții de răspundere - de până la 4.500 de lei.
În cazul pescuitului cu unelte interzise sau prin metode distructive, amenda poate ajunge până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice, însoțită obligatoriu de confiscarea uneltelor de pescuit și, în unele cazuri, a mijloacelor de transport acvatic.
CITIȚI ȘI:
UTIL | Cum putem deosebi peștele de calitate: Sfaturile specialiștilor
R. Moldova aderă la Acordul de la Roma pentru combaterea pescuitului ilegal
Nouă cazuri de braconaj piscicol depistate pe Nistru: Amenzi și prejudicii de peste 36.000 de lei
Macrou cu peste 300 de lei kilogramul: cauza scumpirii, anunțată oficial