Economic

Reparația liniei Isaccea-Vulcănești ar putea costa până la două milioane de lei. Junghietu: „Moldelectrica va plăti aceste costuri”

Reparația liniei electrice de 400 kV Isaccea–Vulcănești, avariată în urma atacurilor rusești din sudul Ucrainei, ar putea costa între 500.000 și 2.000.000 de lei, potrivit estimărilor ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că cifrele sunt preliminare. În prezent, compania ucraineană Ukrenergo monitorizează funcționarea liniei și urmează să emită factura de plată.

„Lucrările au fost finalizate. Colegii de la Ukrenergo monitorizează zilnic situația, cum funcționează linia, pentru că au fost defecte mecanice semnificative. Colegii se prezintă la locul respectiv și verifică. Așteptăm în următoarele săptămâni evaluarea costurilor lucrărilor”, a declarat ministrul, după ședința Guvernului de miercuri, 1 aprilie.

Potrivit acestuia, autoritățile nu cunosc, deocamdată, suma exactă, evaluarea actuală fiind una orientativă.

„Nu avem cifrele clare, între 500.000 și 2.000.000 de lei, dar aceasta este o estimare grosieră. În momentul în care va veni factura, vom face publice cifrele. Această cifră nu trebuie luată ca atare, ea poate varia în jos sau în sus”, a precizat Dorin Junghietu.

Ministrul a mai precizat că operatorul național de transport al energiei electrice, Moldelectrica, va achita costurile pentru reparația liniei de înaltă tensiune.

„Moldelectrica va plăti aceste costuri către Ukrenergo, pentru că ei au fost cei care au remediat infrastructura noastră și, eventual, autoritățile statului vor decide ulterior ce fac mai departe cu această factură”, a mai spus oficialul.

Amintim că linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost deconectată în seara zilei de 23 martie, după un atac masiv al Rusiei asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, pe unde trece, pe o porțiune de circa 30 km, această interconexiune strategică dintre România și Republica Moldova.

Deși nu au fost înregistrate pene majore de curent, autoritățile au avertizat asupra riscului unui deficit de până la 300-400 MW și au îndemnat populația să reducă consumul în orele de vârf. Energia a fost asigurată din producția internă și prin importuri pe rute alternative, inclusiv prin liniile de 110 kV cu România.

Pe 24 martie, Parlamentul a instituit stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, pentru a permite intervenții rapide și protejarea infrastructurii critice.

Linia a fost reparată după operațiuni de deminare și intervenții tehnice pe teritoriul ucrainean, fiind repusă în funcțiune pe 28 martie.

Guvernul va propune, săptămâna viitoare, Parlamentului abrogarea stării de urgență în energetică, a anunțat prim-ministrul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței Executivului din 1 aprilie.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult