Social

Elevii din Copceac vor studia româna într-un spațiu modernizat: Cabinete-model vor fi deschise și în alte școli din autonomia găgăuză

Elevii Liceului Teoretic „Boris Ianacoglo” din satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, vor învăța limba română într-un spațiu modernizat, dotat cu tablă interactivă și materiale didactice variate. Este primul cabinet de acest fel deschis în cadrul unui proiect de promovare a studierii limbii române în localitățile din sudul țării, populate de etnici găgăuzi.

Deschiderea cabinetelor-model de limba română în instituțiile de învățământ din regiunea autonomă găgăuză reprezintă o investiție în calitatea educației și în viitorul copiilor, a declarat, în cadrul evenimentului inaugural, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice al Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Ministerul a lansat proiectul pentru a contribui la îmbunătățirea calității procesului educațional și la consolidarea competențelor lingvistice ale elevilor.

„Prin crearea unor spații moderne, bine dotate și prietenoase procesului educațional, oferim elevilor și cadrelor didactice condiții mai bune pentru studierea limbii române și pentru valorificarea acesteia ca instrument de comunicare, integrare și dezvoltare personală”, a adăugat oficialul de la MEC.

Cabinetul-model al Liceului „Boris Ianacoglo” a fost dotat cu mobilier nou, iar materialele didactice puse la dispoziția elevilor includ dicționare, tabele ortografice și opere de literatură clasică.

Valoarea investiției constituie aproximativ 150 de mii de lei, finanțarea fiind alocată din fondurile Ministerului Educației și Cercetării.

Prin Programul național pentru învățarea limbii române pentru anii 2026–2028, aprobat de Guvern pe 4 martie, autoritățile își propun dezvoltarea unui sistem de educație multilingvă în instituțiile cu predare în limbile minorităților.

Până în 2028, cel puțin fiecare a cincea școală ar urma să obțină statutul de școală multilingvă, iar 10% dintre acestea vor utiliza limba română ca limbă de instruire în cadrul modelelor multilingve.

Limba română va fi promovată și prin campanii educaționale, culturale și mediatice, cu un număr minim de 10.000 de beneficiari anual, în format fizic și online. Totodată, autoritățile propun continuarea cursurilor de limba română pentru adulți, corelate cu cerințele pieței muncii și standardele europene. Până în 2028, se estimează cel puțin 25.000 de participări la aceste cursuri, pentru circa 15.000 de beneficiari unici.

Implementarea Programului este estimată la 241 de milioane de lei, cu finanțare atât din bugetul de stat, cât și cu sprijinul partenerilor de dezvoltare.

Republica Moldova are o diversitate etnică și culturală semnificativă. Conform Recensământului populației și locuințelor din 2024, pentru aproape 80% dintre cetățeni limba română este principala limbă de comunicare, 15.3% vorbesc limba rusă, iar limbile găgăuză, ucraineană, bulgară și romani sunt vorbite de circa 2.3%, 2%, 0.8% și, respectiv, 0.3% dintre respondenți.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult