Social

Spațiul aerian al R. Moldova, traversat de o altă dronă Shahed. Ministerul Apărării: „Survolul ilegal a avut loc la o înălțime de 3.000 de metri”

O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de vineri, 3 aprilie. Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării, care a precizat că aparatul de zbor a fost detectat de sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale.

„Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale informează că astăzi, la ora 08:13, sistemele de supraveghere din dotarea Armatei Naționale au detectat survolarea spațiului aerian național de către o dronă de tip Shahed”, se arată în comunicatul ministerului.

Potrivit sursei citate, drona a pătruns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova din direcția localității Beleaevka, regiunea Odesa din Ucraina.

Ulterior, aceasta s-a deplasat spre localitatea Tudora din raionul Ștefan Vodă, după care și-a continuat traiectoria înapoi spre Ucraina.

„Survolul ilegal a avut loc la o înălțime de 3.000 de metri, cu viteza 167 km/h. La ora 08:15, drona a părăsit spațiul aerian cu traversarea frontierei de stat spre localitatea Crutoiarovka, regiunea Odesa din Ucraina”, a precizat Ministerul Apărării.

Autoritățile de la Chișinău au declarat că condamnă ferm încălcarea spațiului aerian național prin survolarea unei drone de tip Shahed.

„Acest incident constituie o violare inacceptabilă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, contrară normelor dreptului internațional. Asemenea acțiuni pun în pericol securitatea cetățenilor și stabilitatea regională”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe.

În context, instituția a transmis că solicită respectarea spațiului aerian al țării noastre și reafirmă angajamentul pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi.

În același timp, Ministerul Apărării dă asigurări că sistemele de monitorizare ale Armatei Naționale continuă supravegherea permanentă a spațiului aerian, iar autoritățile naționale mențin cooperarea cu specialiști din țările vecine pentru prevenirea unor eventuale riscuri.


De la începutul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, spațiul aerian al R. Moldova a fost survolat ilegal de zeci de ori, incidente condamnate de fiecare dată de autoritățile de la Chișinău.

Unele drone s-au prăbușit pe teritoriul național - pe câmpuri, în grădini sau pe acoperișurile caselor, iar câteva dintre ele aveau explozibili la bord. Unele au explodat la impactul cu solul, în timp ce altele au fost detonate controlat de oamenii legii.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult