Din nou funcțional: Deciziile luate de membrii CSM, întruniți în prima ședință
Noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), format din magistrata din vechea garnitură, Nina Cernat, și cei trei membri noi, non-judecători, desemnați de Parlament, s-au întrunit în prima ședință.

În mai puțin de oră, noua componență a CSM a aprobat pe bandă rulantă mai multe decizii incluse pe ordinea de zi, printre care acordarea gradului de calificare unor judecători din țară, aprobarea planului de acțiuni al CSM pentru anul 2023, dar și aprobarea unor cereri de demisie.
Membrii CSM au decis să sesizeze Curtea Constituțională prin care cer interpretarea legii prin prisma Constituției, și anume sintagma privind „membrii care se află în exercițiul funcției”.
Parlamentul a numit săptămâna trecută trei membri noi în CSM. Este vorba despre trei candidați din rândul non-judecătorilor, singurii din cei 12 pretendenți care au promovat evaluarea în cadrul Comisiei Pre-Vetting. Votul deputaților din Parlament l-au obținut Alexandru Postică, Tatiana Ciaglic și Ion Guzun.