UPDATE // Donald Trump a fost arestat, după ce s-a predat autorităților. Fostul președinte al SUA pledează nevinovat
UPDATE 22:00: Donald Trump a pledat nevinovat în timpul înfățișării în care i-au fost aduse la cunoștință capetele de acuzare. Potrivit Reuters, sunt în total 34 de capete de acuzare pentru falsificarea registrelor contabile. În imaginile publicate de cei cinci fotografi cărora li s-a permis accesul în sala de judecată, Donald Trump poate fi văzut la masa acuzaților, alături de avocații săi. Judecătorul Juan Merchan a interzis transmiterea în direct a procedurilor, ca parte a măsurilor de securitate necesare în cazul unui fost președinte.

UPDATE 21:35: Donald Trump a ieșit din biroul procurorului general, unde i-au fost luate amprentele, ca parte a procedurii de arestare. Acesta a intrat în sala de judecată în care urmează să îi fie comunicate capetele de acuzare. Potrivit CNN, sunt mai mult de 30 de capete de acuzare care au la bază fraude, dar și folosirea ilegală a fondurilor de campanie pentru a cumpăra tăcearea unei actrițe pentru filme pentru adulți, care susține că a avut o relație cu Trump.
UPDATE 20:44: Premieră în justiția Statelor Unite! Fostul președinte american Donald Trump a fost arestat. S-a întâmplat chiar înainte ca fostul lider de la Casa Albă să fie pus sub acuzare de instanța din Manhattan, unde era așteptat, astăzi, pentru a lua cunostință de cele 34 de acuzații, care i se aduc, dar care nu au fost făcute publice, anunță BBC și CNN.
Potrivit CNN, Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, unde a fost plasat în arest și în custodia poliției, înainte de viitoarea sa punere sub acuzare. Potrivit presei americane, Donald Trump nu va fi obligat să poarte cătușe sau să fie plasat într-o celulă de închisoare. De asemenea, din ultimele informații se știe că lui Trump nu îi va fi făcută o fotografie de identificare, așa cum prevede procedura, deoarece există temeri că această fotografie ar putea fi făcută publică.
Știrea inițială 19:50: Donald Trump este așteptat astăzi în fața instanței din Manhattan, pentru a lua cunoștință de acuzațiile care i se aduc. Trump este cercetat penal, o premieră pentru Statele Unite. Potrivit presei americane, fostului șef de stat i se aduc circa 30 de acuzații, dar acestea nu au fost făcute publice. Trump neagă toate acuzațiile, spunând că ar fi vorba de o răfuială politică pentru a-l presa să nu participe în campania electorală. Avocații fostului președinte spun că Trump va pleda nevinovat.
Donald Trump a plecat de la reședința sa din Florida cu un convoi de mașini. Acesta a aterizat pe aeroportul La Guardia din New York, aseară, ajungând apoi la Trump Tower, clădirea pe care o deține în oraș. Fostul șef de stat republican urmează să se prezinte în fața instanței din Manhattan, unde va fi inculpat, fotografiat și amprentat, într-un dosar instrumentat de procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat.
Trump consideră inculparea un act de persecuție politică împotriva sa și o încercare de a-i diminua șansele la alegerile prezidențiale de anul viitor, când el ar dori să candideze din nou.
Amintim că Donald Trump este acuzat că și-a pus avocatul să cumpere tăcerea fostei actrițe porno Stormy Daniels înaintea alegerilor din 2016, când aceasta se pregătea să facă publică relația pe care cei doi o avuseseră. Trump ar fi folosit bani de campanie pentru a o plăti pe Stormy Daniels. Este vorba de o sumă de 130 de mii de dolari.
Trump este primul fost președinte american din istorie care se confruntă cu acuzații penale. Poliția orașului New York a fost pusă în alertă maximă înaintea procesului din cauza posibilelor proteste de stradă ale susținătorilor și oponenților lui Trump. La nevoie, peste 36 de mii de polițiști și 19 mii de civili sunt pregătiți să intervină.
„Apelul nostru este simplu și clar: controlați-vă. New York-ul este casa noastră, dar nu un loc unde să vă dezlănțuiți furia. New York-ul este cel mai sigur oraș important din America și asta pentru că respectăm statul de drept”, a declarat Eric Adams, primarul orașului New York.
În jurul tribunalului din Manhattan, unde urmează să ajungă Donald Trump, forțele de ordine au instalat baricade pentru a îngrădi accesul susținătorilor lui Trump, care se așteaptă să vină și ei la tribunal pentru a manifesta și a-l susține. Nu se cunosc acuzațiile exacte care vor fi aduse împotriva lui Trump, dar ar fi vorba despre circa 30 de acuzații. Rechizitoriul rămâne sigilat, așa că acuzațiile exacte sunt încă necunoscute. Însă avocații lui Trump au spus deja că acesta va pleda nevinovat. Este de așteptat ca fostul președinte să fie eliberat pe cauțiune și să se întoarcă la reședința sa din Mar-a-Lago din Florida în seara zilei, unde intenționează să țină un discurs în fața susținătorilor săi.