Social

Președinte de raion: Reforma APL este „urgentă, pentru că trebuia să fie efectuată mai devreme”

Reforma administrației publice locale (APL), lansată de Guvern, „este necesară și urgentă”, iar R. Moldova are nevoie de „raioane mai mari, cu capacități mai bune - atât financiare cât și administrative, ca să putem să creăm servicii mai de calitate pentru cetățeni și să investim mai mult în proiecte palpabile pentru oameni”, afirmă președintele raionului Sângerei, Cristian Căinărean.

Comentând conceptul reformei APL, făcut public pe 8 aprilie, Cristian Căinărean, a declarat că aceasta „trebuia să fie efectuată și mai devreme, dar mai bine mai târziu decât deloc”.

Actuala structură administrativă limitează dezvoltarea localităților, iar unitățile administrative mai mari ar putea oferi servicii publice mai bune și ar atrage investiții mai consistente, a declarat Căinarean într-un interviu acordat în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Discuțiile despre amalgamare au devenit tot mai frecvente în raionul Sângerei, însă opiniile rămân împărțite. Potrivit șefului raionului, există situații în care primarii susțin reforma, dar consilierii locali se opun și invers.

„Opiniile sunt diferite, dar, per ansamblu... suntem prea fragmentați, avem capacități prea mici, iar problemele sunt prea mari”, a explicat acesta, adăugând că, dincolo de declarațiile publice, mulți aleși locali recunosc „pe după uși” necesitatea schimbării.

Procesul de amalgamare voluntară ar urma să se desfășoare până în toamna anului 2026, iar primarii își vor duce mandatele până la alegerile locale din 2027. Cei care nu vor opta pentru unirea benevolă, dar nu întrunesc pragul minim de populație - 3.000 de locuitori, ar putea fi ulterior incluși într-un proces de amalgamare stabilită prin lege.

Pentru a ilustra beneficiile consolidării administrative, Căinărean a invocat exemplul unei comune din România, unde 13 sate sunt administrate de o singură primărie, fără ca identitatea locală să fie afectată.

„Chiar dacă la 13 sate există doar o singură primărie, asta nu înseamnă că un sat a dispărut”, a spus el, subliniind că o administrație puternică poate asigura servicii esențiale și dezvoltare.

În același timp, experiența recentă a proiectelor de dezvoltare arată limitele actualului sistem. Deși programe precum „Satul European” au permis atragerea de investiții, multe primării mici întâmpină dificultăți în asigurarea contribuției proprii.

„Poți să ai capacitate să atragi un proiect mare, dar dacă nu ai buget ca să vii cu acea contribuție, poți deveni neeligibil”, a explicat Căinărean.

La nivel local, unele comunități au început deja pașii spre amalgamare. Primarul satului Valea Perjei din raionul Cimișlia, Stela Baidu, spune că discuțiile au fost inițiate împreună cu localitățile vecine, iar cinci consilii locale au votat pentru demararea procesului.

„Suntem la etapa de discuții. Au urmat consultări cu Cancelaria de Stat și alte instituții implicate în reformă”, a precizat Stela Baidu, la aceiași emisiune de la postul național de radio.

Deși localitatea a reușit să atragă fonduri prin programe naționale și proiecte internaționale, Baidu recunoaște că accesul la investiții mari ar fi mai ușor într-o structură administrativă consolidată. Ea consideră că reforma ar putea aduce beneficii importante, de la servicii publice mai bune până la o planificare strategică mai eficientă.

În același timp, una dintre cele mai frecvente temeri ale locuitorilor ține de pierderea identității locale. Primărița respinge această percepție și insistă pe necesitatea unei comunicări directe cu cetățenii.

„Identitatea nu dispare, pentru că ea ține de oameni, de tradiții, dar nu de granițele administrative”, a conchis Baidu.


Menționăm că, potrivit conceptului reformei, prezentat public pe 8 aprilie, în Republica Moldova nu vor mai fi, după alegerile locale din 2027, primării cu un număr mai mic de 3.000 de locuitori.

Totodată, numărul de raioane ar urma să fie redus de la 32 la 10.

Pentru a stimula procesul de amalgamare, autoritățile vor oferi de trei ori mai mulți bani pentru investiții în infrastructură localităților. Potrivit secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, valoarea pachetului preconizat pentru 2026–2030 este de peste șase miliarde de lei.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult