Cumpărături în toi înainte de Paștele Blajinilor: Prosoapele și dulciurile, cele mai căutate

Maratonul cumpărăturilor a fost reluat înainte de Paștele Blajinilor. Prosoapele, vesela și dulciurile sunt la mare căutare. Deși cumpărătorii spun că au rămas cu buzunarele golite după ce au sărbătorit Învierea Domnului, încearcă să păstreze tradiția. Preoții însă îndeamnă la rugăciune și reculegere și recomandă ca mesele de pomenire să fie făcute acasă, nu la cimitir.

„Ce avem? Prosoape ieftine, la 10 lei, pentru bucătărie, avem de 13 lei. Adică prețurile sunt bune, nu sunt exagerate”.
Prosoape mai mici sau mai mari, căni, farfurii, dulciuri, lumânări și cozonaci. Toate se regăsesc pe listele celor care au mers la Piața Centrală din Chișinău pentru a face cumpărături de Paștele Blajinilor.
„Iată, am cumpărat două ulcioare, două căni. Mai bunișor, nu chiar simplu de tot, ca omul să o folosească. Eu, de exemplu, nu folosesc eu și nu doresc să dau cuiva să o arunce la gunoi. Iată, am luat o cană, 150 de lei”.


„Veselă am luat. Și veselă, și prosoape, și dulciuri, și lumânări, tot de ce e nevoie”.
„- Cum vi se par prețurile? - După pensia noastră, foarte scump”.
„Așa e tradiția, să dai ceva de Paștele Blajinilor. Un pic mușcă de buzunare, dar așa e. Pensia e mică, dar mergem înainte”.

Vânzătorii spun că în alți ani numărul cumpărătorilor era mai mare.
„Vă rog, doamnă. Iată, ați văzut? 75, care și cum, după buzunar, tot după buzunar, că e scump tot, s-a scumpit tot și lumea, săraca, cumpără ce poate”.
„Înainte, cumpărau, de exemplu, 20 de ștergare, 30 de ștergare, pentru bunică, bunic, dar acum, cumpără patru, cinci, așa, la nepoței, la micuți, cine mai este acolo, dar așa, în rest, nu”.

Tradițiile sunt importante, dar nu trebuie să uităm de smerenie, spun preoții.
„Milostenia trebuie să fie oferită către persoana care cu adevărat are nevoie, una. Doi, să oferi ceea ce are el nevoie cu adevărat. Nu e nevoie să oferi rudelor și prietenilor zeci de cratițe sau farfurii, pe care el nu o să le folosească niciodată. Mai bine oferiți o pereche de ciorapi, medicamente la o persoană bolnavă”, menționează preotul Maxim Melinti.

În Republica Moldova, Paștele Blajinilor se sărbătorește duminică și luni, la o săptămână de la Învierea Domnului. Pentru angajați, luni este zi liberă. În unele localități, la cimitire se merge și sâmbătă.

CITIȚI ȘI: