Justiție

De la coordonatorul coaliției de guvernare, la 19 ani de închisoare: Vladimir Plahotniuc, condamnat în dosarul „fraudei bancare”

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis, pentru implicare în frauda de proporții care a devalizat trei bănci. Sentința a fost pronunțată, pe 22 aprilie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Plahotniuc a lipsit de la ședință.

Acesta a fost găsit vinovat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Pe lângă anii de închisoare, Vladimir Plahotniuc a fost privat de dreptul de a deține funcții și de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare și a bunurilor materiale ale altor persoane pe un termen de cinci ani.

Avocatul Lucian Rogac a declarat că va contesta sentința.

„Nu ne așteptam la o altă decizie. Așa cum s-a desfășurat întregul proces de judecată, cu grave încălcări și abateri de la drepturile și garanțiile fundamentale, așa este și rezultatul”, a comentat Rogac.

Întrebat de ce clientul său nu a fost prezent în instanță la pronunțarea sentinței, Rogac a spus că Plahotniuc „a făcut uz de dreptul său”.

Amintim că procurorii au cerut 25 de ani de închisoare pentru fostul lider al democraților. Potrivit acuzării, Plahotniuc ar fi folosit în interes personal banii obținuți din creditele bancare frauduloase acordate de către Banca de Economii, Unibank și Banca Socială - peste 39.28 de milioane de dolari și peste 3.5 milioane de euro, mai exact pentru achiziționarea unui avion de model Embraer Legacy 650, zboruri charter, procurări de bunuri mobile și imobile, achitarea diverselor servicii juridice, medicale, turistice, reparații și construcții etc., investiții în afaceri, organizarea de evenimente, precum și achitarea unor datorii.

Menționăm că Vladimir Plahotniuc este vizat și în alte dosare penale. Cauzele vizează, printre altele, escrocheriile de la Metalferos, blanchetele pentru pașapoarte și „dosarul kuliok”, în care este vizat și fostul președinte Igor Dodon. De asemenea, Procuratura Anticorupție a inițiat un nou dosar penal privind utilizarea unor acte de identitate false.

Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv în Penitenciarul 13 de mai bine de șapte luni. El a fost adus în Republica Moldova pe 25 septembrie 2025, fiind extrădat din Grecia, după ce s-a ascuns de justiție timp de șase ani.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult