Justiție

„Uitați-vă la Plahotniuc în ce hal a ajuns”: Fostul lider democrat, îndemnat de experți să-și ceară iertare și să returneze prejudiciul

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc ar trebui să își recunoască faptele, să-și ceară iertare de la cetățeni și să returneze măcar o parte din prejudiciul cauzat statului. Totodată, prin emiterea verdictului pe numele fostului lider democrat, experții remarcă o situație „mai puțin obișnuită pentru Republica Moldova”, în care „o persoană considerată anterior foarte influentă ajunge să fie trasă la răspundere penală”.

Condamnarea lui Plahotniuc în primă instanță reflectă, în mare parte, efectele modificărilor legislative adoptate în ultimii ani, care au vizat consolidarea luptei împotriva corupției, susține președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Ilie Chirtoacă.

Potrivit acestuia, instituirea completelor specializate anticorupție au contribuit la accelerarea examinării cauzelor complexe. Chirtoacă a menționat că aceste schimbări au permis ca procesele să se desfășoare mai rapid.

Cât privește dosarul de astăzi, este, desigur, unul emblematic, având în vedere persoana domnului Plahotniuc despre care se spunea, cel puțin anterior, că deținea controlul asupra multor instituții ale statului, inclusiv asupra justiției. O astfel de calificare o regăsim în 2022, atunci când Trezoreria de stat l-a inclus sub sancțiuni pe domnul Plahotniuc. Și vedem o sentință de condamnare de 19 ani pentru fapte de spălare de bani, pentru escrocherie și conducerea unui grup criminal organizat”, a comentat Ilie Chirtoacă pentru Radio Moldova.

Potrivit președintelui CRJM, acestea sunt acuzații destul de grave, care sunt deja confirmate în instanță.

Evident că urmează, probabil, și o procedură în apel, avocații au spus că vor contesta, însă, pentru moment, asistăm la ceva mai puțin întâlnit în Republica Moldova, atunci când o persoană destul de influentă este diferită justiției. Și asta se datorează, cred, inclusiv activității proactive a procurorilor din Republica Moldova, precum și faptului că dumnealui a fost dat în custodia Republicii Moldova atunci când a fost găsit în Atena”, a afirmat Ilie Chirtoacă.

„Să întoarcă măcar banii care i-au mai rămas”

„Îi dorim la mulți ani cu executare. Este abia prima instanță, urmează Curtea de Apel și Curtea Supremă. Sperăm că procurorii au suficiente probe pentru o condamnare definitivă”, a comentat și co-fondatorul WatchDog.MD, Sergiu Tofilat.

Expertul a subliniat importanța recuperării prejudiciului și a clarificării întregii rețele de persoane implicate în fraudele investigate, inclusiv funcționari din structurile statului, sugerând ca toți cei implicați să fie trași la răspundere.

„Vlad Plahotniuc ar fi bine să-și ceară iertare de la oameni și să întoarcă măcar banii care i-au mai rămas. Parțial să-și răscumpere vina în așa fel. Să povestească ce alte fraude a mai comis și cine din structurile de stat l-au slujit în acest timp. Noi îi cunoaștem pe majoritatea din ei, dar ar fi bine să-i numească el, ca toți să poarte răspundere pentru ceea ce au făcut”, a punctat Tofilat.

Acesta a atenționat toate persoanele implicate în acte de corupție că, „mai devreme sau mai târziu, dreptatea va triumfa”.

„Uitați-vă la Plahotniuc în ce hal a ajuns. El tot credea că nu va păți nimic, că-i mare și tare, dar a pierdut totul și a ajuns după gratii. Voi tot vreți așa? Nu vă sfătuim. După fapte, vine și răsplata”, a conchis Tofilat.


Amintim că fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis, pentru implicare în frauda de proporții care a devalizat trei bănci. Sentința a fost pronunțată astăzi, 22 aprilie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Plahotniuc a lipsit de la ședință.

În acest episod a fost examinată doar o parte a fraudei bancare, prejudiciul estimat de procurori fiind de 39 de milioane de dolari și 3.5 milioane de euro. Suma urmează să fie recuperată de la Plahotniuc, inclusiv prin confiscarea bunurilor imobile sechestrate în cadrul acestui dosar.

Acesta a fost găsit vinovat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Pe lângă anii de închisoare, Vladimir Plahotniuc a fost privat de dreptul de a deține funcții și de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare și a bunurilor materiale ale altor persoane pe un termen de cinci ani.

Avocații lui Plahotniuc au anunțat că vor ataca sentința primei instanțe, în timp ce procurorul de caz, Alexandru Cernei, a declarat că acuzarea, care a cerut 25 de ani de închisoare, va analiza motivarea instanței în acest caz pentru a decide dacă va contesta verdictul.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult