Viorel Bostan, reales rector al UTM: „Mulțumesc pentru încrederea acordată”

Comunitatea academică a Universității Tehnice a Moldovei și-a ales rectorul, după ce Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională a validat, prin hotărârea din 24 aprilie 2026, rezultatele scrutinului. În urma votului, Viorel Bostan, doctor habilitat și profesor universitar, a fost declarat rector ales, fiind susținut de 751 de membri ai comunității academice.
Potrivit unui comunicat al instituției, validarea rezultatelor a fost realizată „în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul de alegere a rectorului”, iar decizia Consiliului confirmă rezultatul exprimat prin vot de studenți, profesori și cercetători.
Viorel Bostan a mulțumit comunității academice pentru susținere și pentru continuitatea direcției instituționale.
„Mulțumesc tuturor colegilor pentru votul acordat și pentru alegerea de a continua reformele inițiate în beneficiul studenților, profesorilor și cercetătorilor, precum și pentru dezvoltarea UTM. Îi sunt recunoscător domnului Bârdan pentru o competiție corectă și demnă”, a menționat Viorel Bostan.
Reprezentanții universității subliniază că rezultatul votului confirmă direcția strategică a instituției și oferă legitimitatea necesară pentru continuarea reformelor începute. Totodată, procesul electoral este descris drept unul corect și transparent, desfășurat fără abateri și în conformitate cu normele stabilite, ceea ce ar reflecta maturitatea și unitatea comunității academice.
CITIȚI ȘI: