Sport

Chișinău Half Marathon 2026 | Peste 4.000 de sportivi au concurat la mai multe probe

La Chișinău Half Marathon 2026, desfășurat în capitala Republicii Moldova, au participat peste 4.000 de sportivi, evenimentul fiind unul dintre cele mai importante de acest gen din țară. Alergătorii au concurat la mai multe probe, inclusiv semimaratonul de 21 de kilometri, traseul fiind amenajat pe străzile centrale ale capitalei. Competiția a adus împreună participanți din țară și din străinătate, transformând centrul orașului într-o arenă a performanței și a spiritului sportiv.

TRM
Sursa: TRM

La maraton au participat și sportivi din alte țări. Printre aceștia s-au numărat și 23 de participanți veniți din Irlanda, care au ales să ia parte la competiție, demonstrând pasiune și dedicare pentru alergare.

„Suntem cu toții din Irlanda. Am venit tocmai până în Moldova ca să participăm la această cursă și suntem cu toții pregătiți, antrenându-ne de luni de zile. Alergatul este distractiv. Ne permite să avem noroc. Asta suntem noi, cei din Irlanda: ne distrăm, mergem la alergat, iar apoi, în fiecare sâmbătă, bem cafea și mâncăm prăjituri”.

Participanții spun că alergatul face parte din rutina lor zilnică, iar participarea la maraton reprezintă nu doar o provocare personală, ci și o oportunitate de a-și depăși limitele.

„Practic alergatul de aproape doi ani și am mai participat la astfel de evenimente. Aștept cu nerăbdare când sunt organizate evenimente aici în capitală”.

„Anul acesta alerg pentru Concordia, pentru un act de binefacere, pentru familiile cu copii nevoiași”.

„Practic alergatul de ceva timp, ceea ce m-a motivat să vin și anul acesta la maraton. Este un mod activ de viață care vreau să îl împărtășez cu cei care ne urmăresc și, în același timp să promovăm alergatul”.

„Am venit singură, îmi place foarte mult sportul, îl practic și acesta e și motivul ca să particip”.

Printre primii care au trecut linia de sosire s-a numărat și Mihai Bezniuc, care a reușit să parcurgă proba de 10 kilometri în doar 36 de minute.

„Sunt fost profesionist deja, un amator mai profesionist. În dependență de cum te pregătești. În ultimele patru luni de pregătire mă așteptam un pic mai bine, dar reieșind că vineri am mai avut un concurs, cred că a ieșit bine”, a menționat Mihai Bezniuc.

La competiție au participat alergători din 38 de țări. Distanțele principale de alergat au fost de 4, 10 și 21 de kilometri.

„Noi am făcut evenimentele, trei principale: Half Marathon, Marathon și Night Run, legat de legendele Moldovei. Anul trecut, la acest eveniment au fost mai puțini participanți, dar cred că în doi ani noi o să ajungem și la 8.000 de persoane”, a declarat Maxim Zorchin, organizator.

Chișinău Half Marathon se află la cea de-a doua ediție și reprezintă principalul eveniment de alergare al primăverii. La final, participanții au fost recompensați cu cadouri oferite de organizatori și parteneri.

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult