Sport

Petrocubul, la o victorie de titlu

Fotbaliștii clubului Petrocub Hâncești sunt tot mai aproape de a cuceri cel de-al doilea lor titlu de campioni ai Republicii Moldova la fotbal. În derby-ul etapei a 8-a a Superligii, „petroliștii" au surclasat cu 3:0 în deplasare pe Milsami Orhei și și-au păstrat avansul de 5 puncte în fruntea clasamentului. Fundașul central Cătălin Cucoș a deschis scorul în minutul 67 cu o lovitură de cap.

Peste alte 10 minute, Petru Popescu a dublat avantajul echipei sale. Atacantul a înscris și el cu capul.

Atacantul Mihai Lupan a marcat în minutul 90+2 și a stabilit scorul final.

„Nu putem sărbători încă. Matematic, încă nu suntem campioni. Mai avem două meciuri complicate. Urmează să le pregătim în cele mai mici detalii. Ce pot spune cu siguranță, este că în meciul cu Milsami am jucat bine. Mai ales în repriza a doua", a declarat Șota Maharadze, antrenorul Petrocubului.

„Avem probleme de lot. Din cauza accidentărilor, am avut doar 3 fotbaliști pe banca de rezerve, iar după acest meci, încă un jucător a acuzat probleme medicale. Pe final, s-a simțit oboseala, iar Petrocub a profitat din plin", a subliniat Alexei Savinov, tehnicianul echipei orheiene.

În aceste condiții, cu două etape până la finalul actualei ediții de campionat, Petrocubul se află pe primul loc în clasament, cu 36 de puncte. Zimbru Chișinău este pe locul 2, la 5 puncte distanță. În etapa a 8-a, „galben-verzii" au zdrobit cu 4:1 acasă pe CSF Bălți.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult