Aderare UE

Miza Chișinăului la summitul din Erevan: Ce poate obține și ce poate oferi R. Moldova

Armenia face primii pași în apropierea de Uniunea Europeană, iar parcursul său va fi cu mult mai dificil decât al Republicii Moldova, care poate să-și împărtășească experiența nu numai în contracararea atacurilor hibride, ci și în ceea ce privește reziliența instituțională democratică. Prezența președintei Maia Sandu la summitul Comunității Politice Europene (CPE), din Erevan, este importantă pentru susținerea parcursului european al țării și pentru consolidarea relațiilor cu partenerii europeni și cu statele din afara UE.

Politologul Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, a declarat pentru Radio Moldova că Armenia adoptă anumite decizii prin care se îndepărtează de Federația Rusă și se apropie de Uniunea Europeană, însă rămâne, deocamdată, parte a Uniunii Economice Euroasiatice și nu poate, prin definiție, să facă parte din două uniuni vamale.

„Caucazul de Sud este cam departe, însă o cooperare, un parteneriat privilegiat dintre Armenia și Uniunea Europeană, de tipul celui care i se propune Turciei, ar fi de folos pentru ambele părți la momentul dat”, a afirmat Victor Juc într-o intervenție în cadrul emisiunii „Zi de Zi”.

Comunitatea Politică Europeană este o platformă de dialog, iar prezența președintei Maia Sandu este importantă pentru consolidarea relațiilor și accelerarea parcursului european, deși nu trebuie să existe așteptări că vor fi semnate tratate de cooperare bilaterală sau multilaterală.

„Comunitatea Politică Europeană este o formă nouă a diplomației multilaterale, iar Republica Moldova trebuie să beneficieze de acest mecanism, de această pârghie pentru a consolida sau pentru a relua relațiile cu toate statele europene, indiferent dacă fac sau nu fac parte din Uniunea Europeană”, a notat politologul.

Victor Juc spune că experiența Republicii Moldova în combaterea atacurilor hibride este una „emblematică” și poate fi de folos atât Armeniei, care se află în pragul unor alegeri parlamentare, de care depinde dacă va continua apropierea de Uniunea Europeană, cât și altor state.

„Este foarte important că Republica Moldova poate să-și împărtășească experiența nu numai în contracararea atacurilor hibride, ci și în ceea ce privește reziliența instituțională democratică. Chiar dacă instituțiile puterii de stat din Republica Moldova necesită a fi consolidate și fortificate, totuși anumite acțiuni care au fost realizate pot fi utile și pentru alte state”, a mai spus Victor Juc.

Politologul menționează că, după reuniunea CPE, Erevanul va trebui, treptat, să aleagă direcția spre care vrea să avanseze: „fie să rămână cu Federația Rusă, care însă nu a ajutat-o practic cu nimic, inclusiv în conflictul din Karabahul de Munte, fie să se apropie gradual de Uniunea Europeană”. Totuși, potrivit lui Victor Juc, parcursul european al Armeniei va fi cu mult mai dificil decât al Republicii Moldova sau al Ucrainei.

Profesorul în științe politice Răzvan Cotovelea, fost negociator pentru aderarea României la UE, a declarat într-un interviu pentru Radio Moldova că pentru România prezența la Erevan înseamnă consolidarea parcursului economic și de stabilitate, mai ales în domeniul energiei și gazelor naturale. Totodată, este vorba și despre asigurarea susținerii parcursului european pentru Republica Moldova.

„Republica Moldova are, în acest moment, această legătură cu Ucraina în deschiderea negocierilor și nu trebuie să rămână așa, pentru că nu știm cât va dura războiul din Ucraina”, a subliniat politologul.

Chiar dacă pe agenda celui de-al optulea summit al Comunității Politice Europene nu există un punct distinct pentru Republica Moldova, nu înseamnă că discuții nu vor avea loc în afara întâlnirilor oficiale.

„Este important, este util, este direct, pentru că nu există intermediari sau influențe, ci discuții pe care le au președinții. Depinde, în principal, de utilizarea mijloacelor de exprimare în cadrul acestor forumuri politice. Faptul că președinta Maia Sandu și Nicușor Dan sunt acolo este extraordinar de benefic pentru ambele state și pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a adăugat fostul negociator pentru aderarea României la UE.

Cât privește primul summit între Uniunea Europeană și Armenia, din 5 mai, și sprijinul în valoare de până la 2.5 miliarde de euro pe care ar putea să îl primească Erevanul, Răzvan Cotovelea spune că este „un semnal de sprijin al viitoarelor reforme și al înscrierii țării pe un parcurs european foarte clar”.

„Nu trebuie să se simtă Armenia, țările și cetățenii din vecinătate abandonați. Și Georgia, și Armenia sunt pentru Uniunea Europeană o prioritate sau vor fi priorități în perioada imediat următoare. Însă depinde de societățile de acolo și de liderii politici să-și asume și să parcurgă aceste etape spre democrația vestică”, a notat politologul.


Peste 30 de lideri de pe continent, printre care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Nicușor Dan, participă, pe 4 mai, la Erevan, la reuniunea Comunității Politice Europene. Agenda include securitatea, energia și reducerea dependenței de Rusia. Evenimentul are loc într-o țară considerată, decenii la rând, un aliat fidel al Rusiei, un stat care este și astăzi membru al Uniunii Economice Eurasiatice și care găzduiește pe teritoriul său o bază militară a Kremlinului.

Președinta Maia Sandu a reconfirmat la Erevan că „integrarea europeană este cel mai important proiect” pentru Republica Moldova. „R. Moldova va discuta din nou cu partenerii săi din UE despre integrarea europeană. Acesta este cel mai important proiect pentru noi”, a afirmat șefa statului, înaintea evenimentului.

Maia Sandu are programate, în marja reuniunii, mai multe întrevederi bilaterale și multilaterale, axate pe avansarea parcursului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și pe consolidarea parteneriatelor de securitate.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult