Louis Munteanu face senzație în MLS!

Fotbalistul român Louis Munteanu începe să-și arate „colții” la Washington DC United. Atacantul, care s-a transferat la clubul din Major League Soccer, a marcat două goluri în partida cu FC New York City. E prima sa „doppietta” în MLS. Munteanu a marcat primul gol în minutul 29, iar apoi a dublat avantajul echipei sale în repriza secundă dintr-un penalty. Astfel, DC United a obținut victoria cu scorul de 2:0, românul fiind autorul ambelor goluri.
Louis Munteanu a marcat deja 3 goluri în tricoul lui Washington DC United. Primul fusese înscris în partida de acum 10 zile cu Orlando City.
În urma acestui rezultat, DC United a urcat pe locul 5 în clasament. După un început mai modest de campionat, formația lui Louis Munteanu are deja 5 meciuri la rând în care nu a mai pierdut.
Munteanu a semnat cu DC United la începutul acestui an calendaristic, iar contractul său este scadent abia în vara anului 2028. Fotbalistul s-a transferat de la CFR Cluj la clubul din capitala Statelor Unite ale Americii pentru suma de 7 milioane de dolari.