„Liceul nostru are viitor”: Instituția de învățământ de la Cruglic devine Școală Model

Liceul Teoretic din satul Cruglic, raionul Criuleni, va fi modernizat în cadrul inițiativei „Transformarea educației în Moldova prin Școlile Model”. Instituția în care învață peste 400 de elevi, inclusiv 21 de copii cu cerințe educaționale speciale, este una dintre cele mai mari din regiune. Proiectul va aduce condiții mai bune pentru studii și noi oportunități de dezvoltare, spun profesorii și elevii.
Lucrările presupun renovarea sălilor de clasă, modernizarea laboratoarelor și a bibliotecii, amenajarea spațiilor sportive și crearea unor zone de recreere pentru elevi.
Proiectul „Școlilor Model” va oferi profesorilor posibilitatea să lucreze într-un mediu performant și să predea la un nivel avansat, afirmă profesoara de Biologie, Nona Băluțel.
„Ne dorim o școală deschisă, o școală prietenoasă copiilor, dotată, ținând cont că în instituție avem elevi care se implică atât la nivel local, raional, național, cât și internațional, participă în diferite proiecte, sunt elevi motivați spre cunoaștere. Ne dorim această școală model pentru un mediu favorabil și sigur pentru toți elevii, vom avea și un număr și mai mare de elevi, pentru că este cerere, părinții își doresc ca copiii lor să învețe într-o școală dotată și asigurată cu cadre didactice”, a declarat profesoara, pentru Radio Moldova.
Și elevii privesc cu optimism modernizarea instituției. Vitalina Rotari, elevă în clasa a XI-a, spune că liceul merită să devină o școală model datorită implicării elevilor în activități de voluntariat și proiecte comunitare.
„Suntem un liceu care merită să fie o școală model - are un contingent foarte puternic. Sunt foarte mândră de școala în care mă aflu, sunt foarte mândră de colegii mei, 80% din ei fiind voluntari ai Crucii Roșii, la Youth Klinic, ai Ligii studenților. Sunt mândră să mă aflu în Liceul Teoretic Cruglic și să fac parte din comunitatea care este aici”, i-a spus eleva jurnalistei Svetlana Bogatu de la postul național de radio.
Directoarea instituției, Nadejda Burciu, susține că proiectul va consolida rolul liceului în regiune și va atrage un număr mai mare de elevi din localitățile din apropiere.
„Un motiv ar fi amplasarea geografică, fiindcă, în raza de 15 km, suntem cel mai apropiat liceu și, pe moment, ne vin elevi din Gimnaziul Izbiște, Hârtopul Mare, Hârtopul Mic, chiar și din Ișnovăț și, prin urmare, considerăm că liceul nostru are un viitor. Dacă vom fi o școală model, părinții vor fi motivați mai mult să-și aducă copiii la noi la școală ca să-și facă studiile. Și cadrele didactice vor fi mai motivate spre dezvoltare, să fie mai aproape de copii, pentru că, până la urmă, acesta este viitorul”, susține directoarea liceului.
Rețeaua Școlilor Model a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării și viza, inițial, transformarea a 35 de instituții de învățământ din toate centrele raionale ale țării în „Școli Model”. În 2025, rețeaua a fost extinsă până la 90 de instituții, inclusiv 24 din Chișinău.
Selecția a fost realizată în baza unor criterii riguroase, precum numărul de elevi, proprietatea publică a clădirilor și capacitatea de a atrage tineri din localitățile învecinate sau din zonele urbane suprasolicitate.
Proiectul urmărește transformarea acestor unități în centre educaționale de elită, dotate cu laboratoare performante, tehnologii digitale și infrastructură modernizată conform standardelor europene.
Pentru implementarea întregii rețele este necesar un buget total de 220 de milioane de euro, dintre care aproximativ 155 de milioane de euro au fost deja identificate din surse externe și parteneriate internaționale.
CITIȚI ȘI:
- Elevii din nordul țării descoperă știința prin experimente, datorită sprijinului UE: „Mă inspiră să vin la ore, să urmăresc tot ce se întâmplă”
- Școala Profesională din Cupcini, modernizată cu fonduri europene. Investiții de peste 300 de mii de euro
- Investiție europeană de 337.000 de euro la Școala Profesională din Cupcini: Condiții moderne pentru sute de elevi
- Școală de limbi străine la Dubăsari, deschisă cu sprijinul Uniunii Europene