Igor Grosu, despre tragedia din unitatea militară de la Cahul: „Va fi o anchetă foarte dură”

Moartea adolescentului de 16 ani într-o unitate militară din Cahul și rănirea unui militar în termen vor fi investigate printr-o anchetă „foarte dură”. Totodată, toate circumstanțele producerii tragediei urmează să fie analizate înainte de a fi luată o decizie privind eventuale demisii, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, in emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova, ediția din 11 mai.
Executivul a dispus deja o investigație privind modul în care au fost respectate regulile de manipulare și păstrare a armelor în unitatea militară unde s-a produs incidentul. Potrivit lui Igor Grosu, ancheta va viza inclusiv intervenția medicilor și contradicțiile apărute în primele informații oficiale privind cauza decesului adolescentului.
„Sunt tragedii irecuperabile nu numai pentru familie, dar pentru noi toți. Din ceea ce am văzut, Executivul a dispus o anchetă privind felul în care au fost respectate sau se respectă regulile de portarmă în acea unitate militară, care a fost comportamentul și cât de corect a fost comportamentul medicilor care au venit la fața locului, acele concluzii care au fost expuse din prima, ca după aceea să spună alta. Este impardonabil. (...) O să fie o anchetă foarte severă și foarte dură pentru a vedea unde, dacă s-a gafat, unde s-a gafat, cum s-a gafat, cum a ajuns acel minor în acel spațiu”, a declarat Igor Grosu, la postul public de radio.
După această tragedie, autoritățile trebuie să ia decizii „foarte dure, dar bine documentate, luate la rece și fără a specula politic”, a adăugat oficialul.
Pe lângă ancheta desfășurată de Guvern și dosarul deschis de oamenii legii, cazul ar putea fi examinat și pe platforma parlamentară. În acest sens, Igor Grosu a declarat că va discuta cu președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, pentru a decide modul în care Legislativul se poate implica în investigarea tragediei.
Întrebat despre solicitările opoziției privind demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, șeful Legislativului a spus că o eventuală decizie trebuie luată doar după clarificarea tuturor circumstanțelor.
„Domnul Nosatîi e un profesionist. Evident, orice tragedie de felul acesta poate șterge cu buretele tot ce muncești. Știu că este foarte afectat de lucrul acesta. Am vorbit azi cu dumnealui, i-am zis: haideți, mai întâi, să analizăm, să vedem toate circumstanțele și după aceea o să luăm o decizie împreună”, a afirmat Igor Grosu.
Amintim că tragedia s-a produs duminică, 10 mai, într-o unitate militară din Cahul. Potrivit informațiilor preliminare, un militar prin contract ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock în prezența unui coleg și a unui minor venit în vizită, militarul în termen, cu vârsta de 18 ani, fiind rănit.
Inițial, autoritățile au anunțat că adolescentul de 16 ani ar fi decedat în urma unui stop cardiac provocat de șoc. Ulterior, însă, poliția a informat că medicul legist a stabilit că minorul „a fost pătruns de glonțul care a rănit și militarul în termen”.
Militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut de polițiști, iar expertiza medico-legală și ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor tragediei.
CITIȚI ȘI: