Justiție

CNA a descins la spitalul din Florești: Scheme de mită pentru certificate medicale și avize pentru permisul de conducere

O schemă de eliberare ilegală a certificatelor medicale a fost deconspirată astăzi de ofițerii CNA la spitalul din Florești. Anchetatorii au stabilit că pacienții puteau cumpăra concedii medicale sau avize pentru permisul de conducere și de port-armă fără a trece examinările necesare. Sunt bănuiți de luare de mită șeful Secției consultative și asistenta medicală superioară din aceeași secție. Rețeaua mai implică contabili și medici specialiști. În total, au fost deschise 11 dosare penale.

Ofițerii CNA au descins astăzi la spitalul raional. Acolo, mai mulți angajați din sistemul de sănătate ar fi transformat serviciile medicale și avizele de specialitate într-o sursă ilegală de venit. Deși ofițerii au documentat numeroase fapte, managementul spitalului declară toleranță zero față de corupție.

„Toți angajații sunt instruiți, în repetate rânduri, pentru a evita situații de genul, pentru a nu-și încălca atribuțiile de serviciu. Însă, cu părere de rău au fost încălcate toate înștiințările repetate”, menționează Ludmila Capcelea, managerul IMSP SR Florești.

În schemă ar fi implicat și un contabil din cadrul Centrului Medicilor de Familie. Conducerea instituției se declară indignată de situație, dar așteaptă finalizarea anchetei.

„Instituția noastră este o instituție publică care pune în valoare integritatea, corectitudinea, transparența și, bineînțeles că, nu tolerăm orice formă de corupție care ar putea să existe la noi în instituție. Este neplăcut că a figurat și numele instituției noastre, dar urmează ancheta să vină cu detalii”, spune Svetlana Rusu, directoarea Centrului Medicilor de Familie, Florești.

Și pacienții spun că fenomenul plăților neformale persistă, chiar dacă dețin polițe de asigurare medicală.

„Dacă te doare, nu o să dai și tu? Cred că oricine ar da. De la mine personal nimeni nu a luat bani, nici nu am fost bolnav. Acum, nici un leu n-am dat. Sunt asigurat, lucrez oficial”.

„Chiar dacă avem poliță de asigurare, mama este bătrână, avem poliță, oricum, se cer bani, oriunde nu ne-am adresa. Și ne pare rău că trăim așa”.

„Cum așa să treacă comisia medicală o persoană care nu vede normal, iar el trece comisia și după asta este șofer. Credem că, în primul rând, comisia medicală trebuie să fie trecută de toți la egal”.

În prezent, angajații medicali vizați în anchetă sunt cercetați în stare de libertate, însă situația lor s-ar putea complica. CNA a anunțat că, pe lângă dosarul de bază, au mai fost deschise încă 11 cauze penale distincte pentru fapte similare.

Anul trecut spitalul raional Florești a ajuns repetat în vizorul CNA, fiind înregistrate 46 de cazuri de corupție.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult