Regional

Un sat din Leova, modernizat cu bani europeni: Investiții de 28 de milioane de lei la Filipeni

Satul Filipeni, raionul Leova, a devenit un adevărat model de modernizare. Cu un sprijin masiv din partea Uniunii Europene și a partenerilor occidentali, localitatea a atras investiții de aproximativ 28 de milioane de lei. De la panouri fotovoltaice care reduc facturile la zero, până la apă la robinet adusă direct din Prut, viața celor aproape două mii de locuitori s-a schimbat radical.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Printre cele mai importante și necesare proiecte implementate în localitate este construcția rețelei de apeduct. Până în anul 2021, locuitorii foloseau apa din fântâni. Astăzi, era căratului cu căldarea a apus pentru cele 965 de gospodării, conectate 100% la o rețea modernă, finanțată de Germania cu 1,2 milioane de euro.

„A fost greu. Aduceam apă de la fântână, o încălzeam la ceaune afară, apoi turnam în mașina de spălat. E o ușurință pentru noi acum, e un plus foarte mare pentru noi”.

„-Noi folosim apa de la robinet. Folosim la spălat hainele, la mâncare desigur. - Apa de la fântână, o mai folosiți? - Mai folosim pentru animale, mai bem”.

TRM
Sursa: TRM

O altă investiție este cea de la grădinița „Fluturaș”, frecventată de aproape 100 de copii, unde energia electrică era până recent o povară financiară uriașă. Facturile depășeau suma de 11 mii de lei lunar. Salvarea a venit de la soare, prin 20 de panouri fotovoltaice, instalate din banii oferiți de guvernele Suediei și Norvegiei. Valoarea proiectului a fost de aproximativ un milion de lei.

„Cel mai des se cheltuia energia. Avem mașină de spălat automată, avem uscător de haine unde tot se cheltuie, mai ales în perioada de iarnă multă energie. Avem rolă electrică. Pe parcurs o să vedem, dar, sperăm că vor fi cheltuieli mai mici”, menționează Maria Botez, directoarea grădiniței ,,Fluturaș”.

TRM
Sursa: TRM

Două milioane de lei s-au investit și în renovarea Casei de Cultură din sat. Vechiul acoperiș din ardezie a fost înlocuit, iar clădirea a fost termoizolată pentru a asigura confort termic cu costuri minime.

„Prima fază a proiectului, blocul administrativ, a fost schimbat acoperișul. Era din foi de ardezie, ulterior am făcut unul modern din țiglă metalică și a doua parte, etapa a doua care a fost cea mai costisitoare: a fost termoizolat tot acoperișul, inclusiv partea de podea a acoperișului”, povestește Tudor Camerzan, primarul satului Filipeni.

TRM
Sursa: TRM

Iar la Gimnaziul din Filipeni, elevii au oportunitatea să învețe într-un mediu modern. Instituția a fost dotată cu 13 panouri și table interactive, iar pentru orele de limba engleză și franceză a fost creat un laborator lingvistic modern. Aceste îmbunătățiri au fost realizate în cadrul proiectului Satul European I, valoarea totală a investiției fiind de peste un milion de lei.

„Necesitatea implementării acestui laborator a venit din faptul că, lecțiile la disciplinele respective să fie cât mai interactive, ca elevii să poată să însușească aceste materii la un nivel mult mai înalt, deoarece sunt mai interesante decât orele cu manualul”, explică Valentin Lupu, directoarea gimnaziului din Filipeni.

„Acum e mai interesant tema la engleză ni se pune la calculatoare, lucrăm cu tastatura, mouse-ul. E mult mai interesant așa”.

„Suntem într-o generație în care noi ne bazăm mai mult pe tehnologii și este mult mai ușor”.

TRM
Sursa: TRM

Cu o populație de aproape 2.000 de locuitori, Filipeni demonstrează că fondurile europene, gestionate eficient, pot transforma un sat moldovenesc într-o localitate cu standarde de viață europene.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult