Social

În R. Moldova se nasc tot mai puțini copii, iar femeile devin mame la vârste mai înaintate

În Republica Moldova se nasc tot mai puțini copii, iar femeile devin mame la vârste tot mai înaintate. În anul 2025, în s-au născut 22.1 mii de copii, cu aproximativ 1.500 mai puțini decât în anul precedent, potrivit Biroului Național de Statistică.

Datele mai arată că cele mai multe nașteri au fost înregistrate la femeile cu vârste între 25 și 34 de ani.

Există un decalaj între mediul urban și cel rural. În mediul urban s-au născut cu 500 mai puțini copii față de mediul rural.

Conform datelor, la sate, femeile nasc primul copil, în medie, la 24 de ani, iar în orașe - la 28 de ani.

La nivel de raioane, cele mai tinere mame la prima naștere au fost înregistrate în Cantemir, Glodeni, Ștefan Vodă.

La polul opus se află municipiul Chișinău, unde vârsta medie a mamei la prima naștere a ajuns la peste 29.5 ani.

Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult