Politic

Maia Sandu, la Strasbourg, Haga și Viena pentru a stabili parteneriate în contextul „viitoarei apartenențe” a R. Moldova la UE

Președinta Maia Sandu va promova parteneriate extinse pentru securitatea și dezvoltarea R. Moldova în cadrul unui turneu diplomatic care include vizite la Parlamentul European, în Țările de Jos și în Republica Cehă.

Mecanismele de protecție a democrației autohtone și pașii necesari pentru aderarea R. Moldova la UE vor fi mizele discuțiilor pe care șefa statului le va avea în această săptămână, inclusiv la forumul internațional de securitate de la Praga.

Turneul diplomatic va debuta marți, 19 mai, la Strasbourg, în contextul sesiunii plenare a Parlamentului European.

Președinta Maia Sandu are programate aici discuții cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, precum și cu liderii principalelor grupuri politice europene: Partidul Popular European (PPE), Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D), Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), Renew Europe, Verzii/Alianța Liberă Europeană (Verzi/ALE).

Totodată, Maia Sandu va fi decorată cu Ordinul European de Merit, distincție instituită de Parlamentul European cu ocazia marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman, acordată personalităților care au contribuit semnificativ la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.

Pe 20 mai, șefa statului se va afla în Țările de Jos, unde se va întâlni cu prim-ministrul Rob Jetten și cu ministrul de Externe, Tom Berendsen, pentru a discuta despre cooperarea bilaterală și sprijinul european.

Ulterior, pe 21 mai, Maia Sandu va participa, la invitația președintelui Republicii Cehe, Petr Pavel, la Forumul Globsec, una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate politicilor externe și de securitate.

Președinta Republicii Moldova va ține, în cadrul forumului, un discurs axat pe experiența Chișinăului în protejarea democrației și rezistența în fața ingerințelor străine. De asemenea, în marja forumului, este programată o întrevedere oficială între Maia Sandu și omologul său ceh, Petr Pavel.

Potrivit Președinției, toate vizitele din această săptămână au scopul de a promova interesele cetățenilor R. Moldova „de a construi o țară sigură și prosperă prin parteneriate și viitoarea apartenență la Uniunea Europeană”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult