Rusia folosește cetățenia pentru a-și consolida influența în regiune. Alexandru Flenchea: Pașaportul rusesc atrage după sine obligații

Decretul semnat recent de președintele rus, Vladimir Putin, care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii din stânga Nistrului, este o nouă tentativă a Kremlinului de a-și consolida influența în regiune. Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea avertizează că tactica poate fi folosită drept mecanism de recrutare a cetățenilor moldoveni.
„Cert e că obținerea pașaportului rusesc atrage după sine puținele drepturi pe care le au cetățenii ruși și multiplele obligații și datorii pe care le au în raport cu statul Federația Rusă”, a declarat Alexandru Flenchea în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Expertul în politici de reintegrare consideră că noul decret are un pronunțat caracter politic și propagandistic, ce servește drept precedent geopolitic.
„Ceea ce contează aici, la ce trebuie să atragem atenția este contextul acestui demers politic care, pe de o parte, vine să ne intimideze pe noi, inclusiv să avem discuții și dezbateri în spațiul public alimentând fricile moldovenilor. Pe de altă parte, fundalul pe care vin aceste decizii este cel în care autoritățile R. Moldova au luat două decizii importante, inclusiv la nivel legislativ, care la fel vizează cetățenia în raport cu cetățenii noștri din stânga Nistrului. De altă parte, decizia privind retragerea cetățeniei R. Moldova pentru două grupuri care în total însumează cred că vreo 15 persoane, foști pretinși oficiali militari în contingentul rus. Prin asta Moscova a jucat bine aceste decizii”, afirmă Alexandru Flenchea.
În context, fostul oficial explică că liderul de la Kremlinul încearcă să transmită locuitorilor din regiunea separatistă că intenția este de a-i proteja, în timp ce Chișinăul își neglijează propriii cetățeni și „este total dezinteresată”, este mesajul pe care, potrivit lui Flenchea, Moscova îl promovează intens prin intermediul Tiraspolului.
Din aceste motive, Chișinăul trebuie să răspundă prin acțiuni și politici clare orientate spre protejarea drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului și consolidarea încrederii acestora.
„Atunci statul trebuie să înțeleagă foarte bine acea acțiune pe care trebuie să o întreprindă - mesajul transmis clar cetățenilor noștri din stânga Nistrului că doar Republica Moldova este cea care poate proteja și care le poate apăra drepturile. Pentru că dacă Republica Moldova nu le apără drepturile, rămâne Federația Rusă. Cum știe să apere drepturile propriilor cetățeni în afara hotarelor noi am văzut în mai multe țări și în continuare vedem cum se întâmplă în Ucraina, din păcate”, a conchis Flenchea.
Președinta Maia Sandu precum și premierul Alexandru Munteanu au declarat că decretul semnat de Vladimir Putin pe 15 mai, care simplifică acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii din stânga Nistrului, ar putea fi o tentativă a Kremlinului de a-și completa efectivele militare care atacă Ucraina.
Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat acțiunea drept o încercare a Moscovei „de a-și consolida influența” și „să-și mărească numărul de soldați”.
Potrivit documentului semnat pe 15 mai, cetățenii străini și persoanele fără cetățenie care au împlinit vârsta de 18 ani și locuiesc permanent în regiunea transnistreană vor putea depune cereri pentru obținerea cetățeniei ruse în condiții privilegiate, conform Legii federale ruse privind cetățenia din 2023.
Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, din cei 364.885 de locuitori înregistrați în regiune, peste 97% (356.833) dețin cetățenia Republicii Moldova.
CITIȚI ȘI: