Țările de Jos, alături de R. Moldova în parcursul european: Discuții la Haga în turneul diplomatic al președintei Maia Sandu

Țările de Jos au stat alături de Republica Moldova împotriva amenințărilor hibride și au contribuit la protejarea alegerilor, instituțiilor și a proceselor democratice din țara noastră. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu în cadrul vizitei sale de lucru la Haga.
Șefa statului a avut întrevederi cu prim-ministrul Rob Jetten, cu viceprim-ministra și ministra Apărării, Dilan Yeșilgöz-Zegerius, și cu ministrul Afacerilor Externe, Tom Berendsen.
Cei trei oficiali sunt liderii partidelor din noua coaliție de guvernare, învestită în februarie anul curent. În discuțiile cu aceștia, șefa statului a pledat pentru deschiderea tuturor grupurilor de capitole de negociere, pentru ca Republica Moldova să poată trece la următoarea etapă în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Președinția Republicii Moldova menționează că guvernele succesive de la Haga au acordat sprijin concret țării noastre în reformarea justiției, consolidarea societății civile și a presei libere, precum și în combaterea amenințărilor hibride, inclusiv a manipulării informaționale, finanțării ilicite a activităților politice și atacurilor cibernetice.
„Cele două țări desfășoară, de asemenea, un dialog bilateral în domeniul cibernetic și al apărării, care reprezintă piloni ai unui parteneriat de securitate tot mai solid”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Autoritățile evidențiază, totodată, schimburile comerciale în creștere. Companiile din Țările de Jos sunt tot mai active în Republica Moldova, inclusiv în sectorul IT, iar acordul privind evitarea dublei impuneri oferă o bază solidă pentru extinderea investițiilor.
În luna iunie, la Maastricht, se va desfășura Forumul de Afaceri Benelux–Moldova, estimându-se că va da un nou impuls mediului de afaceri din ambele părți.
Vizita Maiei Sandu la Haga se înscrie în seria de contacte bilaterale ale Președintei cu țările membre ale UE pentru a avansa procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Pe 19 mai, șefa statului a mers la Strabourg, unde a primit Ordinul European de Merit, o distincție care îi recunoaște contribuția semnificativă la integrarea europeană și la promovarea valorilor europene. De la la tribuna Parlamentului European, Maia Sandu a cerut instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre ale blocului comunitar să-i permită Republicii Moldova „să înainteze pe drumul său european”.
Cetățenii R. Moldova au votat „pentru Europa iar și iar”, construindu-și un viitor european în ultimele trei decenii, inclusiv apărându-l în stradă, atunci când „democrația a fost în pericol”, a declarat Maia Sandu, moment în care a fost aplaudată în picioare, aproape un minut, de către deputații europeni.
Pe 21 mai, Maia Sandu va participa, la invitația președintelui Republicii Cehe, Petr Pavel, la Forumul Globsec, una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate politicilor externe și de securitate.
CITIȚI ȘI: