Economic

Granturi Visegrad+: Sume de la 25.000 până la 35.000 de euro pentru proiecte implementate în R. Moldova

Moldova.org
Sursa: Moldova.org

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile educaționale și autoritățile publice locale din Republica Moldova pot accesa granturi cuprinse între 25.000 și 35.000 de euro per proiect prin intermediul programului Visegrad+ Grants.

Un avantaj al acestui program este că finanțarea poate acoperi până la 100% din costurile totale ale proiectului, reducând la minimum necesitatea unei cofinanțări din surse proprii.

Condiții obligatorii

Pentru a fi eligibile, proiectele din Republica Moldova trebuie realizate în parteneriat cu organizații din cel puțin două țări ale Grupului de la Vișegrad - Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria - plus încă un partener din Parteneriatul Estic sau Balcanii de Vest.

Proiectele pot aborda domenii precum educația, cultura, inovarea, mass-media, dezvoltarea regională, mediul și turismul sau incluziunea socială.

Durata maximă de implementare a proiectului este de 18 luni.

Apelul este deschis până la 1 iunie, iar aplicațiile se depun online.

Rezultatele vor fi anunțate pe 25 august.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult